Politică

Omul care dirijează timpul şi poate repara orice ceas

Timpul trece atât de repede, încât uneori ne sperie. Parcă mai ieri publicația noastră s-a lansat, iar astăzi realizăm că ne aflăm deja la vârsta adolescenței. Pe de altă parte, există oameni care au făcut un pact cu timpul și veghează ca acesta să nu se grăbească. De mai bine de trei decenii, protagonistul nostru are grijă de ceasurile chișinăuienilor cum poate mai bine. În cadrul unei discuții foarte interesante pe care am avut-o cu el, ne-a dezvăluit ce taine ascunde meseria de ceasornicar.

Gheorghe Buza este unul dintre cei mai cunoscuți ceasornicari din. R. Moldova. Bărbatul și-a descoperit pasiunea pentru ceasuri de pe când era copil și de mai bine de 35 de ani a rămas devotat acestei meserii. „Pe când eram în clasa a opta, am desfăcut pentru prima dată ceasul fratelui mai mare. Apoi am fost la armată, iar acolo, timp de doi ani, am tot reparat ceasurile colegilor. Așa am înțeles care e menirea mea în viață”, susține bărbatul.

Întors din armată, tânărul Gheorghe a urmat o școală în domeniu, după care s-a căsătorit și a început să profeseze. Iscusința, dedicația și curiozitatea cu care muncea l-au ajutat să se remarce în scurt timp, iar cel mai de nădejde ajutor i-a fost întotdeauna soția. „Îmi aduc aminte că, prin anii `90, adunam ziua ceasurile de la clienți, iar seara, împreună cu soția, le reparam. Ei însă nu i-a plăcut această meserie și a renunțat până la urmă”, conchide ceasornicarul, zâmbind.

A reparat un ceas, fiind supravegheat de bodyguarzi

Astăzi bărbatul are un atelier într-un centru comercial din Capitală și nu mai este nevoit să meargă acasă cu o sumedenie de ceasuri. De-a lungul timpului, Gheorghe Buza a reparat zeci de mii de ceasuri, unele dintre care erau ieftine, dar aveau o mare valoare emoțională pentru clienți, care le primiseră ca moștenire din generație în generație. Altele costau o avere, dar toate i-au rămas în memorie.

„Cel mai scump ceas, pe care l-am reparat, costa 800 de mii de euro. Aparținea unui moldovean bogat, avea două mecanisme și era de aur. Posesorul a venit la mine însoțit de paza de corp. Vă daţi seama că bodyguarzii au stat lângă mine, supraveghindu-mi munca. Cred că se temeau să nu fur aurul din ceas”, își amintește amuzat specialistul.

Ceasornicarul veghează şi ora guvernanților

Gheorghe Buza este cunoscut nu doar pentru dibăcia cu care repară ceasurile de mână, dar și pentru entuziasmul cu care se aventurează în recondiționarea ceasurilor de epocă. Astfel, cel mai vechi ceas, care a trecut prin mâinile sale, era fabricat în anul 1860. Pe lângă aceasta, bărbatul are grijă și de ora guvernanților. „Chiar astăzi am reparat un ceas de podea de la Ministerul Justiției. Acum trebuie să mă duc să-l instalez și să iau altul. Am înțeles că au vreo 16 ceasuri la minister. Am reparat şi ceasurile din clădirea Parlamentului R. Moldova şi din diverse primării, de la vinării și de la mănăstiri. În practica mea încă nu am văzut vreun ceas pe care să nu-l pot repara”, afirmă ceasornicarul.

Aşa cum complexitatea și diversitatea ceasurilor se schimbă de la o zi la alta, Gheorghe Buza învață mereu lucruri noi și este în pas cu noile tehnologii. În ciuda serioasei experiențe în domeniu și a curiozității de care dă dovadă, el ne mărturiseşte că ori de câte ori desface un ceas nou, simte o frică şi o curiozitate inexplicabilă. „De fiecare dată, când mi se aduce un ceas scump de ultimă generație, am emoții, deoarece acestea se deschid foarte greu, au un sistem complex și există riscul să nu ai vreo piesă necesară sau să nu-l poţi închide înapoi”, recunoaște el.

„Nu sunt magician şi nu pot opri timpul”

Specialistul și-a petrecut toată viața printre ceasuri, însă aceste obiecte nu au neapărat o valoare emoțională pentru el. Mai degrabă, Gheorghe este ghidat de curiozitatea copilărească de a vedea ce se ascunde în „inima” ceasurilor. De aceea el nu crede că poate controla timpul, ci doar contribuie la măsurarea lui. „Mulți oameni vin și-mi spun: „Nu puteți să-mi opriți ceasul, ca să treacă timpul mai încet?”. Şi eu le explic că sunt ceasornicar, nu magician”, glumește bărbatul.

Chiar dacă vârsta își spune deja cuvântul și pentru el, şi, după o zi de muncă, este foarte obosit, bărbatul spune că nu-și poate imagina viața fără a repara ceasuri. Cu toate acestea, conștient fiind că timpul trece în defavoarea noastră, meșterul a avut grijă să-și învețe rudele, mai bine zis frații și cumnații, tainele meseriei. Iar astăzi poate afirma cu mândrie că nu există ceasornicar în oraș care să nu fi fost instruit de el.

„Ceasurile nu au nimic mistic în ele”

Unul dintre urmaşii săi care a deprins această meserie este chiar feciorul său, pe care numai pasiunea pentru ceasuri l-a reîntors din drumul emigrării. Deși, din spusele tatălui, iniţial băiatul nu avea nici dram de interes pentru această muncă, a decis să-i calce pe urme după ce s-a întors din Marea Britanie. „Mare mi-a fost bucuria, când băiatul s-a reîntors în țară și m-a rugat să-l învăț tainele din spatele ceasurilor. Trebuie să recunosc că de mic nu avea această pasiune, așa că a trebuit să i-o cultiv ulterior. Însă am un nepoțel de 6 ani, care este foarte entuziasmat de ceasuri. Abia aștept să crească și să-l învăț ce știu mai bine. Consider că doar așa pot lăsa o amprentă-n timp”, este de părere Gheorghe Buza.

Fiul său, Igor, este ceasornicar de patru ani. În acest timp, el a înțeles că ceasurile sunt obiecte ca oricare altele, iar, dacă sunt reparate, pot fi camarazi de încredere pentru o viață întreagă. „A venit odată un bărbat și mi-a spus că ceasul cu care a nimerit într-un accident grav s-a oprit un an mai târziu, exact în aceeași zi. I l-am reparat și, de trei ani de-acum, timpul vieții sale curge în mod firesc. Ştiu că foarte mulţi oameni asociază ceasurile cu timpul, pe când, de fapt, acestea sunt doar niște obiecte care măsoară timpul. Ele nu au nimic mistic în ele”, ne-a asigurat fiul renumitului ceasornicar, care la fel ca şi taică-său consideră că poate repara orice fel de ceas din orice timp. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *