Actualitate

Polonia are un NOU prim-ministru: Ewa Kopacz

"Va fi un guvern bun (…) Știu că obiectivul meu va fi unul dificil, dar sunt gata să înfrunt această provocare", a declarat Ewa Kopacz (57 de ani), după ce i s-a înmânat de către președintele Komorowski actul prin care ea a fost desemnată în postul de prim-ministru.

Ewa Kopacz dispune de un termen de 15 zile pentru a-și prezenta echipa, dar deja a fost avansată data de 22 septembrie pentru a face cunoscută componența noului guvern.

Formarea unui nou guvern polonez a devenit necesară după desemnarea lui Donald Tusk la conducerea Consiliului European, post pe care îl va prelua din luna decembrie.

Potrivit speculațiilor din presa poloneză, mai multe portofolii esențiale, printre care Apărarea, Economia și probabil și Afacerile Externe, ar urma să își păstreze actualii titulari și în noul cabinet. Unul din oamenii politici cei mai cunoscuți în străinătate, Radoslaw Sikorski, actualul ministru de externe, ar putea să o înlocuiască pe Ewa Kopacz în fruntea Seimului.

Medic pediatru de formație, Ewa Kopacz este o apropiată a lui Donald Tusk și îl va înlocui pe acesta și la conducerea partidului său Platforma Civică (PO, de centru-dreapa, aflată la putere).

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *