Astăzi 25 Noiembrie 2017, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 10:52
Abonamente

Editorial 23 Decembrie 2016, ora 07:02    Din editia print

Marime Font

Poveste de Crăciun (III)

Obișnuiesc deja al treilea an consecutiv să închei activitatea editorialistă cu o poveste de Crăciun. Celelalte două precedente au fost impregnate de politic, lucru care se pare că n-a ajutat la prea multe, ceea ce nu mă descurajează, ci din contra mă determină să schimb perspectiva.  

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Demult constat faptul că R. Moldova este o ţară a jumătăţilor de măsură şi a paradoxurilor. Se proclamă independentă, deşi majoritatea populaţiei sale nu crede în această independenţă; în şcoli se predă limba română, iar în constituţie este stipulată ca limbă de stat este „limba moldovenească”; învăţăm istoria românilor de peste 25 de ani, dar continuăm să ne etalăm drept moldoveni, ceva distinct de români; avem un statut de „neutralitate” stipulat prin constituţie, dar în realitate o parte a ţării este ocupată militar de armatele ruse; avem două biserici ortodoxe care se ciocnesc cap în cap cui aparţin; avem două sărbători de Crăciun şi două de An Nou, iar la fiecare dată importantă a istoriei noastre avem cel puţin două interpretări antagoniste, care încearcă să ne demonstreze că 1812, 1918, 1940 sau 1945 au fost fie „eliberare”, fie „ocupaţie”. Dar cel mai comic, dacă n-ar fi în esenţă tragic, este faptul că fiind ancoraţi într-o structură de sorginte euro-asiatico-ruso-sovietică (CSI), încercăm să demonstrăm tuturor că vrem să devenim parte integrantă a unui construct european-occidental, care are ca expresie politică Uniunea Europeană.

În încercarea de a răspunde ce suntem în realitate ajung la concluzia că moldoveanul nostru este un fel de Janus cu două feţe, care poate vorbi deopotrivă „limba moldovenească” şi limba română, poate fi deopotrivă „moldovean” şi român, iar într-un cadru mai extins, poate fi deopotrivă ruso-sovietic şi european. În ultimă instanţă, aceste dihotomii ale moldoveanului ascund paradigma fundamentală a existenţei sale, el nefiind decis dacă aparţine civilizaţiei europene (occidentale) sau celei ruse (euro-asiatice).



Prin urmare, vă provoc la o altă poveste de Crăciun, care să relateze istoricul acestei sărbători unice și mai ales faptul cum multiplele mutații politice și geopolitice între Est și Vest au determinat distorsionarea sa și zăpăcirea și mai mult a populației din R. Moldova. Pentru că, dincolo de aparențe, se pare că tot în perioada sovietică ateistă (ce paradox!) a fost instituționalizată sărbătorirea Crăciunului și a Anului Nou pe stil vechi, după canonul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Crăciunul în lume și la români: perspective istorice

Crăciunul este celebrat din Antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului și darurile Moşului, mult așteptate de copiii din întreaga lume. Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă.

Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Lingviştii români nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului „Crăciun”. Unii spun că ar fi moştenit din latinescul „creationem”, care înseamnă creaţie sau naştere, iar alte izvoare istorice ar sugera că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului.

Crăciunul pe rit vechi între politică și canon

Pe de altă parte, Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor - care era mai corect, dar nici el perfect - de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă rămânea anual o diferență de timp de zece zile între aceste două sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar. După această constatare, s-a simțit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Biserica românească, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului și în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenței de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie, unde ajunsese calendarul iulian).

La Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol (1923) n-au participat, însă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naționale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naștere la tulburări.

Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) și Biserica Ortodoxă Română (1924), Biserica Georgiei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgară (1968).
Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi", pentru că prăznuiesc Crăciunul, Paștele și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”. Prin urmare, din totalul celor peste două miliarde de creștini, doar aproximativ 200 de milioane sărbătoresc Crăciunul la data de 7 ianuarie.

Ingerințe și moșteniri sovietice în ortodoxia românească

Așa cum spuneam, Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924, iar odată cu aceasta la noul calendar a fost trecut și spațiul dintre Prut și Nistru, organizat din punct de vedere creștin prin crearea în 1928 a Mitropoliei Basarabiei. Dar acest fapt n-a durat decât până în septembrie 1940, pentru că odată cu ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, statul ateist sovietic a procedat nu numai la desființarea Mitropoliei Basarabiei, dar și la transferul său direct sub controlul Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin urmare, opera de revenire la ritul vechi a fost pusă în aplicare tocmai de un stat ateu, care aparent arăta dezinteres față de biserică. Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Rusă a beneficiat de complicitatea regimului sovietic pentru a-și institui dominația canonică asupra Basarabiei. În septembrie 1940 era introdusă funcția de împuternicit al Bisericii Ruse pentru supravegherea cultelor în RSSM, care avea scopul de a întreține legătura dintre statul sovietic și Biserică. Tot atunci în funcția de mitropolit era numit Alexie de Tula, care imediat după numire a dat dispoziții ca slujbele să se facă în slavonește, iar Crăciunul și celelalte sărbători religioase să se țină după stil vechi. Așa a rămas și după 1944 și așa este și acum.
Regimul sovietic, extins și asupra României, a decis și acolo să-l distrugă pe Moş Crăciun şi să-l înlocuiască cu Moş Gerilă, o invenţie menită să şteargă din conştiinţa poporului român tradiția de Crăciun. Bradul de Crăciun, Moş Crăciun şi sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului au fost „libere” până spre sfârşitul anilor '40. Prima măsură în demersul comuniştilor de a şterge Crăciunul din calendarul românilor a fost transformarea zilelor de 25 şi 26 decembrie în zile lucrătoare. Începând cu 1948, zilele de sărbătoare creştină au fost transformate în zile obişnuite de lucru, iar în ziarele vremii moşul cu barbă albă şi haine roşii, care aducea daruri copiilor cuminţi, a început să apară cu denumirea de Moş Gerilă. Sărbătorile de Crăciun s-au transformat în Sărbători de iarnă, iar bradul de Crăciun a devenit Pom de iarnă. Startul sărbătorilor de iarnă se dădea după 27 decembrie, când trecea Sărbătoarea sfântă. Moş Gerilă venea în ultimele nopţi din an, pe 30 sau 31 decembrie.

Odată cu dispariția lui Ceaușescu s-a pierdut și Moș Gerilă, împreună cu tot ritualul său inventat de comuniști, care probabil ar fi trebuit la fel să dispară și în R. Moldova. Doar că decizia de revenire la sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie a fost legalizată de Parlamentul de la Chișinău abia în 2013, dar și atunci cu mult cântec. Pentru că deși suntem în drept să fim în rând cu toată lumea occidentală civilizată, inclusiv cu restul românilor, mai rămânem ancorați în canoanele Bisericii Ortodoxe Ruse, pe care Mitropolia Moldovei o slujește cu sfințenie.  

Un articol de: Octavian Țâcu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Noiembrie 2017, ora: 11:29

VIDEO / Iohannis îl pune la punct pe Dodon: Ce spune despre vizita în Republica Moldova

VIDEO / Iohannis îl pune la punct pe Dodon: Ce spune despre vizita în Republica Moldova Din editia print

Aflat la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic, organizat la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi despre invitaţia controversată primită din partea preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Întrebat de jurnalişti dacă va onora invitaţia, şeful...

( ) Citeşte tot articolul


Bună Dimineața 24 Noiembrie 2017, de Ana Marchitan

Sexul „anti-Chirtoacă” și politica moldovenească

Declinul Partidului Liberal a început încă la sfârșitul anului trecut. De atunci, pas cu pas, fracțiunea se îndreaptă încet, dar sigur, sper hăul politicii moldovenești.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 23 Noiembrie 2017, de Dan Nicu

Chişinău, cetate de necucerit pentru socialişti

Oamenii lui Igor Dodon nu au reuşit nici de această dată să-şi instaureze controlul asupra Chişinăului. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 23 Noiembrie 2017, de Răzvan Munteanu

Rusia pierde un important atu în disputa cu UE. Și nu numai!

Cu mai puțin de o lună în urmă, în Turcia era anunțată lansarea rutei feroviare ce leagă capitala Azerbaidjanului, Baku, de cea a Georgiei, Tbilisi, cu orașul turc Kars, denumită generic BTK.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 23 Noiembrie 2017, de Constantin Tănase

O, țară tristă, plină de... mister

Moto:  „Rămâne mut Serafim și se uită lung în urma celor ce se duc (cu boul, la pravlenie - n.n.). Se mai gândește: „Hm... Toate le pricep eu, Doamne, da „oare cum mi l-au prins ei de coarne?” (V. Vasilache „Povestea cu cocoșul roșu”)

() Citeşte tot articolul

Editorial 22 Noiembrie 2017, de Marin Basarab

Ce modele oferă societatea noastră pentru tineri?

În ultima vreme suntem asaltați de știri înfiorătoare care par a fi desprinse dintr-un film de groază.

() Citeşte tot articolul

Editorial 22 Noiembrie 2017, de Moni Stănilă

Voinicul și cerbul

Că tot se apropie iarna cu pași repezi de noi, nu avem cum să nu ne gândim la sărbători. Mai ales că deja și programele de știri ne anunță de săptămâni întregi cum și unde vom petrece Crăciunul.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Noiembrie 2017, de Octavian Țâcu

Experiențe belgiene pentru R. Moldova

Săptămâna trecută (9-11 noiembrie) la invitația eurodeputatei Monica Macovei am efectuat o vizită de trei zile în Parlamentul European și la sediul NATO din Bruxelles.

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md