Actualitate

Prim-ministrul Pavel Filip: „Procesul de integrare europeană este în mâinile noastre”

Prim-ministrul a remarcat că cea de-a doua jumătate a anului curent urmează să fie una intensă și a îndemnat membrii Cabinetului de miniștri să se mobilizeze în realizarea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere RM-UE și a condiționalităților pentru obţinerea asistenţei macrofinanciare.

„Noi suntem cei care am ales modelul european pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Procesul de integrare europeană este în mâinile noastre, a celor de la Guvern, și depinde de felul cum ne vom mobiliza și vom realiza angajamentele asumate", a accentuat Pavel Filip.

În cadrul ședinței, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, s-a referit la evenimentele ce urmează să fie organizate în următoarele luni pe dimensiunea de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană, printre care: ședința Comitetului de Asociere RM-UE și Summit-ul Parteneriatului Estic. De asemenea, Andrei Galbur a menționat că reforma Executivului are menirea să eficientizeze şi nu să îngreuneze participarea țării noastre, atât la reuniunile comitetelor, subcomitetelor şi clusterilor prevăzute de Acordul de Asociere, cât şi la evenimentele Parteneriatului Estic planificate pentru toamna acestui an, precum şi la programele Uniunii Europene.

În cadrul ședinței, de asemenea, au fost analizate acţiunile întreprinse în vederea implementării angajamentelor asumate de autoritățile de la Chișinău în domeniul aviației și cel energetic. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *