Actualitate

Primele şase zboruri noi anunţate pentru anul 2018 de pe Aeroportul Iaşi

Ieşenii vor avea la dispoziţie, anul viitor, şase noi rute de pe Aeroport. Este vorba de zboruri spre Eindhoven (Olanda, începând din 29 aprilie), Billund (Danemarca, începând din 30 aprilie), Paris Beauvais, Dortmund, Malmö (Suedia) şi Salonic (toate de la 1 Mai) pe care compania maghiară Wizz Air le iniţiază de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Mutarea se vrea a fi una de forţă, pentru că, dacă cursele spre Olanda şi Danemarca vor fi bisăptămânale, celelalte patru vor fi în zilele de marţi, joi şi sâmbătă.

Alte trei dintre cele opt curse pe care compania aviatică le efectuează deja de pe aeroportul ieşean îşi vor mări frecvenţa. Este vorba de zborurile către Tel Aviv (patru curse în loc de două pe săptămână), Milano Bergamo (patru în loc de trei) şi Roma (trei în loc de două). De asemenea, două aeronave vor fi alocate bazei de operare de la Iaşi. Toate acestea înseamnă nu doar alte mii de pasageri pe care Wizz Air şi-i adjudecă. Investiţia în baza de la Iaşi ajunge astfel la aproape 200 de milioane de dolari, fiind create 70 de locuri de muncă directe, potrivit informaţiilor oferite de Sorina Ratz, director de comunicare al companiei. Ea a spus că Wizz Air nu are în vedere zboruri interne în viitorul apropiat.

1,2 milioane pasageri?

În prezent, de la Aeroportul Iaşi se poate călători cu avioanele Wizz Air spre Londra (Luton), Milano (Bergamo), Veneţia (Treviso), Roma (Ciampino), Catania, Bologna, Larnaca şi Tel Aviv. Odată cu introducerea, de anul viitor, a noilor zboruri, numărul rutelor deservite de compania Wizz Air, cu plecare de la /către Aeroportul Iaşi, va ajunge la 14, compania devenind principalul operator pe rute externe al aerogării ieşene. Alexandru Anghel, directorul general al Aeroportului Iaşi, prezent la conferinţa de presă organizată vineri de Wizz Air, a explicat că zborurile spre aceste noi destinaţii, între care primele din Moldova spre ţările nordice, au fost solicitate de pasageri.

Anghel a amintit rezultatele în continuă creştere obţinute de aeroportul ieşean: „Luna trecută am avut 118.000 de pasageri, iar în august ne aşteptăm să fie peste 120.000. Până la sfârşitul anului vor fi 1,15-1,2 milioane de pasageri, iar anul viitor, cu ajutorul partenerilor noştri cred că vom ajunge la 1,5 milioane.“ La rândul lui, Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi, a felicitat şi a mulţumit totodată echipei manageriale a Aeroportului pentru rezultatele obţinute şi a amintit proiectele viitoare de dezvoltare: staţia de mentenanţă a avioanelor Airbus şi Boeing, construirea unui nou terminal de pasageri, deschiderea unui terminal cargo şi modernizarea parcării.  

ziaruldeiasi.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *