CSI / Rusia

Primul caz de infectare cu virusul Zika a fost înregistrat în Rusia

"Persoana infectată cu virusul Zika este internată în prezent la un spital de boli infecţioase, iar condiţia ei este stabilă. Şi membrii familiei sale au fost plasaţi sub monitorizarea medicilor, nicio manifestare clinică a virusului nu a fost depistată la aceştia şi rezultatele testelor pentru Zika au ieşit negative în cazul acestora", a precizat biroul de presă al institutului.

Persoana infectată cu virusul Zika a fost anterior într-o călătorie în Republica Dominică din Caraibe, America Centrală.

Institutul de monitorizare a precizat că au fost luate toate măsurile necesare în privinţa pasagerilor care s-au aflat la bordul aceleaşi aeronave cu care a călătorit şi persoana infectată şi că nu există ameninţări la adresa sănătăţii pasagerilor respectivi.

Virusul Zika, depistat în peste 30 de ţări, ar fi responsabil de unele malformaţii cu care se nasc copiii precum microencefalia. Brazilia, cea mai afectată ţară de acest virus care se transmite prin înţepătura ţînţarilor Aedes, investighează posibila legătură dintre Zika şi cele 4.300 de cazuri posibile de microencefalie în ţară.

Nu există vaccin sau tratament pentru combaterea virusului, care cauzează stări de febră moderată, iritaţii şi ochi roşii. Aproximativ 80% dintre pacienţii infectaţi nu prezintă simptome. 

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *