Politică

PSD a dat, PSD a luat: Condiţii noi pentru călătoriile “gratuite” cu trenul ale studenţilor din România

În 14 februarie, Comisia pentru buget a Senatului a avizat favorabil, dar cu amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 2/2017.

Unul dintre amendamente se referă la restricţionarea gratuităţii de transport CFR doar pe distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ la care studentul frecventează cursurile.

Al doilea amendament extinde beneficiul gratuităţii călătoriilor CFR şi asupra elevilor din clasele a IX-a – a XII-a.

Amendamentele au fost admise cu majoritate de voturi.

Autorii primului amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL).

Autorii celui de-al doilea amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Mihu Ştefan (PSD).

Guvernul a aprobat la începutul lunii o ordonanță de urgență care prevede că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Ulterior CFR a precizat că studenţii trebuie să aibă asupra lor un bilet de călătorie valabil şi a explicat şi de ce: „Călătoriile gratuite acordate studenților presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de Statul Român și sunt decontate de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât PENTRU evitarea unor situații neplăcute (ex supraaglomerare, dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenți!) prin dimensionarea corectă a capacităților de transport, în funcție de fluxuri, cât și PENTRU acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenți, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea.”

„Precizăm că studenții vor putea cumpăra bilete online sau de la automate atunci când Ministerul Educației va pune la dispoziția Ministerului Transporturilor baza de date privind Registrul Matricol Unic cu evidența Studenților înmatriculați în instituțiile de învățământ acreditate conform HG 42/2017”, adăuga compania.

sursa: digi24.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *