CSI / Rusia

Putin ca Hitler? ”Hitler a spus direct ce are de gând să facă, Putin în principiu minte”

Acestea sunt analogii inoportune şi periculoase, lipsite de temei. Deosebirea fundamentală, din care rezultă consecinţe grave, este următoarea – Hitler a spus direct ce are de gând să facă, Putin în principiu minte. Faptul acesta nu este în favoarea lui Hitler, dar arată că avem de a face cu politicieni diferiţi, scrie în "Dziennik Gazeta Prawna" prof. Marcin Krol, filosof şi ideolog.

După cum ştim, democraţiile europene slabe din perioada interbelică nu au reuşit din diferite motive sau nu au vrut să observe ceea ce a spus Hitler şi ceea ce a făcut după preluarea puterii, în anii ’30. Părea incredibil acest lucru, căci personal a fost la început desconsiderat sau admirat, pentru miracolul economic făcut în Germania. A avut de asemenea mulţi susţinători moderaţi în întreaga Europă, antisemiţi sau numai adepţi ai unei conduceri puternice, ceea ce nu era atât de ciudat în perioada acelei democraţii fatale. Unii însă, ca Churchill, au văzut şi au auzit foarte bine de la început. La fel Pilsudski. Aceştia nu au fost ascultaţi sau a fost nevoie să treacă câţiva ani buni şi să înceapă războiul cu Polonia, pentru ca Churchill să fie ascultat. Nici măcar Mussolini nu a crezut că Hitler va ataca Polonia. Cu alte cuvinte, am avut de a face cu o situaţie intelectuală şi politică clară, a dezamăgit capacitatea de înţelegere a cuvintelor simple şi a dezamăgit fermitatea reacţiei.

În prezent avem de a face cu un lider politic, pentru care adevărul şi minciuna nu există. Această situaţie provoacă liderilor occidentali o problemă majoră, fiindcă ei nu reuşesc să înţeleagă acest lucru. Suntem învăţaţi ca oamenii să ne spună adevărul sau cel puţin o parte a adevărului. După care suntem dispuşi în cazuri rare, când ne-au minţit, să-i criticăm şi fie să rupem relaţiile cu ei, fie să-i dăm în judecată. Din moment însă ce ne-au minţit, nu vom mai discuta cu ei, căci înţelegem că nu mai are rost.

Cum trebuie însă să ne comportăm în cazul minciunilor evidente ale conducătorului unui stat mare? Cultura europeană nu ne oferă niciun indiciu în acest domeniu. Dacă cei care i-au cedat lui Hitler pot fi consideraţi laşi şi – deseori – proşti, liderii occidentali de azi nu sunt aşa. Ei ştiu că Putin minte, dar au învăţat graţie statului de drept occidental că minciuna trebuie dovedită. Deci, când un politician iese din rând şi îi spune comportamentului lui Putin pe nume, apar imediat voci că aşa nu se poate, că este mai bine să discutăm, decât să-l antagonizăm pe şeful Rusiei.

Înţeleg de unde vine această atitudine, dar, dacă nu reuşim să învingem cu logica instinctivă şi cu bunăvoinţă, atunci va trebui să învăţăm sau să minţim şi noi, sau să cedăm celui care minte. Ambele situaţii ar fi foarte nefericite. Noi avem dovada minciunii sub forma anexării Krimeii. Este nevoie de ceva mai mult? Nu este acesta un argument suficient că Putin minte? Este nevoie probabil de o altă dovadă a minciunii.

Dacă, aşa cum înţelegem, Occidentul nu vrea să trimită armată în Ucraina, trebuie să trimită acolo grupe speciale, care să reuşească să realizeze un spionaj adevărat şi să informeze care este sitauţia. Este Rusia implicată total în acest război, sau nu? Observatorii OSCE şi alte măsuri similare sunt numai încercări de a găsi un alibi şi nu confirmarea adevărului. Nicio discuţie cu participarea lui Putin nu va duce la rezultate importante, cât timp minciunilor lui clare nu li se va opune adevărul despre fapte.

Înţeleg foarte bine cât este de greu acest lucru, dar cred că este mai puţin periculos decât angajarea în război. Nu suntem în situaţia care a fost în anii Münchenului. Europa este puternică, Statele Unite sunt gata de acţiune. Toţi vor să apere Ucraina în faţa prăbuşirii. Nu există însă o ieşire. Trebuie să punem capăt discuţiilor şi să începem disputa pentru fapte, despre Crimeea şi despre angajarea Rusiei în Ucraina. Acesta este un război politic pentru adevăr. Un risc minim este necesar, pentru ca apoi discuţiile să poată fi duse de pe poziţia adevărului. Nu putem ceda minciunii, nu putem dialoga cu ea.

wiadomosci.dziennik.pl/radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *