CSI / Rusia

Putin face dezvăluiri despre fiicele sale

Potrivit lui Vladimir Putin, fiicele sale nu au legătură nici cu politică, nici cu marile companii rusești, ci sunt mult mai interesate de știință și educație.

„Ele au propria lor viață familială și ne vedem din când în când”, i-a spus președintele rus regizorului american. În ceea ce privește relațiile cu ginerii săi, Putin a declarat că, deși au avut puncte de vedere diferite asupra mai multor probleme, ei „nu contestă, ci preferă să discute dacă este necesar". „Sunt foarte mândru de copiii mei”, a ținut să sublinieze șeful statului rus. Oliver Stone a anunțat în noiembrie 2014 că vrea să facă un film despre Putin, el fiind și cel care îl intervievează. Aceste serii de interviuri au fost realizate timp de doi ani, incluzând episoade recente ce țin de subiecte care îl vizează pe Donald Trump. Documentarul lui Oliver Stone „Interviurile lui Putin” este divizat în patru episoade difuzate în perioada 12-15 iunie pe Showtime, care aparține unuia dintre cele mai mari grupuri mediatice americane, CBS, potrivit Sputnik France.

sursa: eurotv.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *