Integrare Europeană

R. Moldova, în atenţia Cehiei

Vlad Filat s-a aflat în Cehia între 29-30 noiembrie. Premierul moldovean a afirmat că un moment important al discuţiilor l-a constituit reiterarea de către autorităţile de la Praga a suportului RM pe calea integrării europene: obţinerea regimului liberalizat de vize cu UE şi începerea negocierilor pe marginea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător.

Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător: negocierile vor începe în ianuarie

În cadrul reuniunii din 2 decembrie, statele membre ale Uniunii Europene au susţinut recomandarea pozitivă a Comisiei Europene, bazată pe rezultatele raportului de evaluare a acesteia, ce constată un progres suficient în realizarea măsurilor necesare pentru iniţierea negocierilor cu RM privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC).

Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, a convenit cu premierul Vlad Filat, în cadrul unei convorbiri telefonice, că, în ianuarie anul viitor, el va veni la Chişinău şi, împreună, vor lansa oficial prima rundă de negocieri pentru instituirea ZLSAC între RM şi UE. Amintim că dialogul privind instituirea ZLSAC a demarat la începutul lui 2010.

Colaborarea cu BERD continuă

„În ultimii doi ani, volumul investiţiilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în RM a atins nivelul de aproximativ 100 milioane de euro pe an. Dorim să menţinem aceeaşi poziţie şi în perioada ce urmează”, a declarat preşedintele Băncii, Thomas Mirow, care s-a aflat la finele săptămânii trecute la Chişinău. „Anul viitor, pe data de 5 mai, se vor împlini 20 de ani de când Moldova a devenit membră a BERD. Pe parcursul acestor două decenii, au fost semnate şi implementate 84 de proiecte cu o valoare totală de circa 594 milioane de euro, iar portofoliul de investiţii total, fiind estimate inclusiv proiectele aflate în derulare, depăşeşte 1 miliard de euro”, a specificat, la rândul său, premierul moldovean.

„Susţinerea democraţiei în Moldova”

Programul tripartit RM/Consiliul Europei/Uniunea Europeană privind susţinerea democraţiei în ţara noastră s-a încheiat pe 6 decembrie, când a avut loc cea de-a patra şi ultima şedinţă. Partea moldovenească a fost reprezentată de către viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman. Acest program şi-a propus să aplice standardele europene într-o serie de activităţi, având şapte componente de bază: Evaluarea legislativă a cadrului legal; Asigurarea răspunderii pentru încălcarea drepturilor omului; Respectarea garanţiilor pre-procesuale; Sprijin pentru instituţia Ombudsmanului; Sprijin pentru dezvoltarea mass-media pluraliste; Suport pentru sporirea capacităţilor administrative şi politice ale Parlamentului Republicii Moldova şi Sprijin pentru elucidarea faptelor şi reconciliere. Programul a fost realizat în perioada 2010-2011.

Selecţie de I. S.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *