AIE a fost readusă la linia de start

După punctul culminant urmează deznodământul doar în teorie, în practică însă nu. Care-i deznodământul în cazul nostru? Niciunul. Decizia CC a readus partidele politice din parlament la linia de start. Alegătorul simplu, opinia publică în general nu prea se descurcă în subtilităţi teoretico-ştiinţifice, nu înţelege care interpretare a Constituţiei e cea mai bună - cea textuală sau cea funcţională - şi aşteaptă o rezolvare a crizei. După decizia CC, criza nu a fost rezolvată, iar ostilităţile din sânul AIE s-au acutizat şi mai mult. Deoarece, în mod obiectiv, această decizie convine PLDM şi PCRM, a devenit şi mai adâncă prăpastia dintre PLDM şi cele două componente ale AIE (PD şi PL), pe de o parte, şi cea dintre acestea şi PCRM, pe de altă parte. Obţinând acest avantaj poziţional, PCRM atacă energic, având acoperire… constituţională, PD şi PL au fost împinse în apărare, iar PLDM încearcă să-şi facă jocul, manevrând, ca de obicei, pe muchie de cuţit, între PCRM, PD şi PL. Jocul celor patru partide parlamentare e interesant, captivant chiar, dar e absurd, pentru că nu mai are nici justificare morală, dar nici logică politică.

Din punct de vedere formal, PCRM joacă corect: nu acceptă un dialog cu AIE fiindcă, dacă ar accepta, înseamnă că ar recunoaşte AIE, or, comuniştii niciodată nu au recunoscut această formulă politică şi de ce ar face-o acum, când Alianţa e pe patul de moarte? Propunerea Alianţei de a începe „tratativele” în formula „AIE cu PCRM” , adică „Putere - Opoziţie” a întârziat cu vreo… doi ani. Acum este clar că un asemenea dialog nu mai poate avea loc şi PCRM forţează propriul scenariu: un dialog separat între PCRM şi una din componentele AIE. Prinse pe picior greşit, partidele din AIE s-au bâlbâit, dar în mod diferit: PLDM, „pragmatic” fiind, acceptă şi un dialog separat, „de dragul ţării”; PD acceptă propunerea PCRM, dar… cu unele condiţii. Aceste „condiţii” demonstrează că, până la această etapă, comuniştii au obţinut ceea ce şi-au dorit: o AIE cu o imagine dezastruoasă de „colhoz” condus de nişte politicieni zgomotoşi şi iresponsabili. În situaţia creată, care partid serios ar rata şansa de a împinge un asemenea „colhoz” în alegeri anticipate pentru a-l desfiinţa?

1. Varianta „Marian Lupu preşedinte”

Astăzi, acest scenariu pare ireal, deoarece este limpede că PLDM şi PCRM nu vor vota niciodată respectiva candidatură. În mod normal, pentru a nu se discredita cu totul şi a mai salva ceva din imaginea sa de politician responsabil, Lupu trebuie să se retragă oficial din cursă. Dacă Lupu face acest pas, urmează alt scenariu: PD propune o altă candidatură (D. Diacov sau o persoană care nu are o afiliere clară cu PD). Nici această variantă nu are şanse de izbândă, deoarece PCRM, în mod sigur, nu va accepta-o şi e puţin probabil ca şi PLDM s-o accepte - şi PCRM, şi PLDM mai degrabă vor prefera alegeri anticipate decât să accepte un candidat PD la funcţia de preşedinte.

2. Varianta „Zinaida Greceanîi preşedinte

Înţeleg, unora ipoteză li se poate părea „scandaloasă”, dar, în anumite condiţii, Z. Greceanîi, candidatura PCRM, ar putea fi acceptată şi de PLDM, şi de PD. Deşi este percepută ca fiind „comunistă”, Greceanîî nu e identificată cu aripa stalinistă a PCRM, ci mai mult cu gruparea „disidentă” a lui I. Dodon. Pe de altă parte, cine ar putea demonstra că Greceanîi e mai comunistă decât M. Lupu? Şi Lupu, şi Greceanîi sunt din aceeaşi „casetă”, dar, deoarece în aceşti doi ani ea şi-a protejat imaginea, are şanse să fie votată şi de PD, şi de PLDM, evident - nu şi de către PL (îndeosebi din cauza declaraţiilor acesteia din 8 aprilie 2009), însă, în cazul unui asemenea scenariu, voturile PL nici nu contează.

3. Varianta „Vladimir Filat preşedinte”

Această variantă mi se pare neverosimilă, deoarece niciunul dintre cei trei (Voronin, Lupu şi Ghimpu) nu va risca să-l instaleze în funcţie pe un om care, după înscăunare, va încerca să-si subordoneze şi parlamentul, şi guvernul. Într-un fel, Filat şi-a făcut-o cu mâna sa: chiar şi presa afiliată lui a scris în repetate rânduri despre aroganţa, intoleranţa şi lipsa de sinceritate faţă de colegi, setea lui iraţională de putere ş.a., fapt ce ar pune în pericol pluralismul politic din societate. Să ne amintim, în context, de o afirmaţie a lui Ion Sturza, potrivit căreia Filat este un politican autoritar care, dacă va ajunge preşedinte, va distruge sistemul politic.

4. Varianta „Natalia Gherman preşedinte”

Această variantă este propulsată de presa controlată de PLDM. Ea are dreptul la viaţă doar în cazul când este revăzut Acordul de constituire al AIE-2. După cum ştim însă, PL şi PD nu vor accepta aşa ceva, iar un vot comun PLDM şi PCRM pentru Natalia Gherman nu este verosimil din „simplul motiv” că PCRM nu va renunţa la candidatura sa. Alte calcule şi speculaţii nu mai au sens.

Cea mai iresponsabilă „poveste de succes”

Rezumând, situaţia actuală este următoarea: PCRM a declarat că nu va negocia cu AIE, ci doar cu componentele acesteia, deci dialogul dinte Putere şi Opoziţie este ratat. Tot PCRM a cerut declanşarea imediată a procedurii de alegere a preşedintelui, o cerinţa legitimă pe care AIE nu o va mai putea respinge sau amâna pentru mult timp. Nu este greu să ne imaginăm cât de vehemente vor fi reacţiile din partea PCRM, dacă AIE îi va ignora cerinţa. Ce înseamnă însă declanşarea procedurii de alegere a preşedintelui în lipsa unui candidat acceptat de toate componentele AIE, dacă nu primul pas spre anunţarea alegerilor anticipate? Procedura de alegere ar putea dura până la două luni, după care, dacă eşuează - dar va eşua! - parlamentul va fi dizolvat. (Dacă se merge pe acest scenariu, alegerile anticipate vor putea fi împinse până la primăvară.)

Aşadar, deznodământul poate să fie amânat, iar aici ajungem la partea cea mai delicată a chestiunii: dacă cele patru partide parlamentare ştiu foarte clar că nu vor identifica nicio „soluţie salvatoare”, de ce mai continuă spectacolul (circul) şi nu dizolvă parlamentul acum, chiar în toamna aceasta? De ce politicienii ar trebui să ne prostească în continuare, mimând „procedura de alegere a preşedintelui”, menţinând societatea în încordare încă câteva luni? Ori, poate, în asemenea perioade ţara devine mai guvernată, mai puţin hărţuită şi zdruncinată de scandaluri? Dacă liderii celor patru partide au caracter, dacă sunt oameni de stat şi mai au şi un pic de obraz şi respect faţă de cetăţeni, ar trebui să taie nodul gordian chiar în zilele următoare, ca să se producă, în sfârşit, deznodământul celei mai iresponsabile „poveşti politice de succes” din ultimele două decenii. Să fim însă sinceri până la capăt: acest deznodământ nu va încheia intriga poveştii, fiindcă oricare ar fi el (alegerea preşedintelui sau alegeri anticipate) nu va rezolva drama R. Moldova, aceasta fiind „guvernată” în continuare de aceiaşi actori, cu aceleaşi năravuri.

Anume aceasta am avut în vedere când am sugerat în titlu ideea unui deznodământ fără… deznodământ. R. Moldova este o „poveste de succes” fără deznodământ. Cel mai bine au înţeles acest lucru politicienii...