CSI / Rusia

Rusia sistează livrările de gaze în Ucraina

În luna iulie a acestui an, Gazprom a mai oprit livrările de gaze naturale spre Ucraina dupa ce Kievul nu a putut să plătească în avans fondurile necesare pentru achizițiile de gaze. În luna septembrie, după mai multe luni de negocieri, cele două părți au ajuns la o soluție de compromis cu privire la așa-numitul „pachet de iarnă” care să permită aprovizionarea cu gaze naturale rusești a Ucrainei, în perioada octombrie-martie.

Întreruperea livrărilor de gaze rusești destinate Ucrainei a fost evocată încă de marți de ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak.

„Astăzi sau mâine livrările de gaze vor fi oprite din cauza lipsei plăților în avans”, a declarat Novak, adaugând că în prezent Ucraina utilizează o cantitate mică de gaze naturale din Rusia. De asemenea, Novak a avertizat că Rusia ar putea opri și livrările de cărbune spre Ucraina, drept represalii la întreruperea curentului electric primit de peninsula Crimeea din Ucraina, transmite Reuters.

Kievul insistă că decizia de sistare a livării de gaze rusești este inițiativa lor. Potrivit lui Arseni Iateniuk, premierul Ucrainei, el ar fi dat ordin Naftogaz Ucraina să oprească achizițiile de gaze naturale din Federația Rusă, scrie Interfax.

Ucraina vrea să reia achizițiile de gaze în primul trimestru al anului 2016, scrie „Kommersant”. În același timp, Kiev se așteaptă să se reducă prețul gazelor naturale din Rusia.

Sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *