CSI / Rusia

Ruşii ameninţă NATO că va lua măsuri pentru a restabili echilibrul de forţe în estul Europe

Andrey Kelin, şeful departamentului de Cooperare Europeană din Ministerul de Externe al Rusiei, a declarat că, deşi Moscova nu poate ţine pasul cu finanţarea anunţată de Washington, se vor găsi măsuri de a reface echilibrul strategic în zona, anunţă Russia Today.

"Măsuri simetrice din partea noastră sunt improbabile, dacă este să ţinem cont de suma pe care americanii o alocă în acest scop. Anul viitor vor investi de patru ori mai mult decât acum.

Vom lua măsuri compensatorii pentru a menţine un echilibru normal din punct de vedere militar-strategic", a declarat Kelin pentru agenţia RIA Novosti.

Comentariul diplomatului rus vine după anunţul făcut de Departamentul de Apărare al SUA privind creşterea investiţiilor în întărirea flancului estic al NATO.

Oficialii americani au dat asigurări că suma alocată întăririi prezenţei americane în regiune va urcă de la 789 de milioane de dolari la 3,4 miliarde.

Secretarul American al Apărării, Ashton Carter, a subliniat că banii sunt necesari pentru a contracara diverse riscuri de securitate în zona, în special cel al unei agresiuni ruseşti în Europa.

SUA, inamicul public nr. 1

Tensiunile dintre cele două mari puteri militare sunt în creştere, după ce Washingtonul a sancţionat anexarea Crimeii de către Rusia şi a învinuit Moscova de amestec direct în criză din estul Ucrainei.

Situaţia tensionată dintre Rusia şi Ucraina a fost reflectă şi în recentă modificare adusă Strategiei de Securitate a Rusiei, unde preşedintele Puţin a menţionat pentru prima oară Statele Unite că reprezentând o ameninţare la adresa ţării sale.

În acelaşi timp, Strategia Militară Naţională elaborată în SUA face referire la Rusia lui Puţin că la un stat predispus la folosirea forţei şi care nu manifestă respect faţă de interesele vecinilor săi.

În toamna anului trecut, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitry Peskov, specifică în faţă presei că scuzele folosite de NATO pentru a-şi împinge infrastructură cât mai aproape de graniţele Rusiei sunt doar un camuflaj.

"Bineînţeles, orice plan care vizează aducerea infrastructurii militare a NATO în vecinătatea Federaţiei Ruse va duce la efectuarea unor paşi similari, necesari pentru a reface egalitatea", amintea Peskov. 

sursa: business24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *