Constantin Tănase

Să i-o spui lui mutu

Acest om a înșelat multe, prea multe așteptări, ne-a mințit cu nerușinare în atâtea situații și de aceea, chiar de aș dori, eu, personal, nu-l pot considera a fi „al nostru”, deci și „al meu”.

Clinic de orgolios, la fel de clinic de avid de bani și de putere, Filat se mai remarcă și printr-o antologică lipsă de principii. În funcție de conjunctură și scopuri el poate fi oricine și cu oricine, poate schimba ceasul pe mâna dreaptă, ca Putin, sau poate deveni unionist ca Băsescu; azi poate fi cu Rusia, mâine cu America, azi cu Armata Roșie, mâine cu NATO, azi cu Plahotniuc, mâine cu Voronin… Un asemenea om fără caracter e periculos pentru R. Moldova.

Zilele acestea Filat a declarat: „PLDM nu va face în niciun caz, nu văd condiții teoretice, coaliție cu PCRM”. Ei, da? Chiar nu vede „condițiile teoretice”!?

Să i-o spună lui mutu. În vara lui 2011 declara altceva, și anume că „mafiotizarea este mai periculoasă decât comunizarea țării”… Nu e oare această „teză” o „condiție teoretică” foarte importantă pentru o coaliție cu PCRM? Să ne amintim și de discursul său din 13 februarie a.c., când a anunțat istorica „ieșire din Acord”: principalul pericol, identificat de Filat, nu era Voronin, ci „…o persoană, care și-a cumpărat un loc în politică și acum vrea să cumpere o țară…”. Anume din cauza acestuia, dar nu a lui Voronin, preciza Filat, „Moldova poate pierde toate cuceririle de trei ani”. Nu a trecut mult timp și Filat a mers în genunchi la acea persoană, pupându-i mâna și cerându-și iertare…

Tot zilele acestea Filat a zis: „Pentru noi modernizarea înseamnă o țară europeană cu instituții funcționale, cu justiție funcțională, fără seceri și ciocane ca metode de convingere sau de guvernare. Este un obiectiv declarat de la care nu am deviat”. Ei da, chiar așa? N-a deviat nici chiar în primăvara anului trecut când era la jumătate de pas să provoace alegeri anticipate cu PCRM?! Chiar vrea Filat „o justiție funcțională”?!
Să i-o spună lui mutu!

Pentru că o justiție funcțională ar repune imediat pe rol dosarele deschise anul trecut și puse la murat de către actuala „justiție funcțională”! Toată lumea înțelege că în R. Moldova justiția nu poate deveni funcțională anume din această cauză…
Repet: un asemenea om fără caracter e periculos pentru R. Moldova. Poate unii au uitat, eu nu. Eu îmi amintesc cum Filat a scos stema R. Moldova pentru a nu-l deranja pe prietenul său de la Tiraspol, Șevciuk. Într-o țară normală (cu „justiție funcțională”!), Filat ar fi fost „plecat” pentru totdeauna din politică numai pentru acest gest de trădător.

P.S. Analiștii de ghindă au prins a boci din cauza drobului de sare care – chipurile, Leancă, Lupu, Ghimpu, Plahotniuc, Lazăr ș.a. ar putea să fie scoși din politică. E o exagerare (manipulare) vădită: dacă ar fi zis „de la guvernare”, mai treacă meargă, dar „din politică”… Înecându-se, Filat a încălecat pe autoritatea lui Leancă și țipă: oameni buni, Leancă poate fi demis! De râs și de plâns. Nu de Leancă își bate capul Filat – el ar da mult și multe ca să scape de Leancă – ci de propria sa carieră. De ce nu spuneți acest adevăr, dragi analiști de ghindă?

Constantin Tănase
4 iunie 2014

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *