E viața noastră bună? Nu e. Avem speranțe pentru mai bine? Nu avem. Sperăm în schimbarea clasei politice? Nu sperăm. Și ce mai căutăm noi între granițele acestei țări, unde atât de prost merg toate încât stăm și ne certăm pentru „principii și valori”. Ba pentru limba de stat, ba din cauza CNA, ba pentru gândacul de Colorado.
Vă dați seama cât de duși de nas suntem? Adică dă-o încolo de pensie, bani de concediu, asigurare medicală, învățământ la pământ, lipsa calității produselor. Toate aceste lucruri mărunte care ne-ar face viața mult mai bună ne scapă din cauză că suntem prea concentrați la prostiile unui președinte ce amintește de fanarioții aduși în pământurile noastre pentru a reprezenta interese străine.
Dodon nu adună Consiliul Suprem de Securitate când avem probleme noi, ci când guvernul scoate afară diplomații altei țări, prinși fie cumpărând informații de stat, fie umblând beți la volan, fie agresivi și așa mai departe.
Iar noi ne concentrăm atenția asupra acestor lucruri și ne scapă esențialul: trăim mizerabil. Cum au reușit ei să ne facă să uităm că nu avem un sistem de sănătate eficient, dar să numărăm toată ziua vizitele lui Dodon în Rusia? Probabil că suntem mai degrabă Doni Quijoți decât fricoși. Dar fără vreun rezultat.
Am un prieten tânăr, deștept, bun în tot ce face. Un om preocupat nu de bani, ci de cultură. Dar a făcut greșeala să se bage la un credit. Știți unde e acum? În Polonia. Creditele nu se pot acoperi din Moldova dacă nu ai primit nimic din miliardul furat, dacă nu ești prieten cu Șor, dacă nu lucrezi pentru Plahotniuc sau Dodon.
O familie tânără pe care o cunosc, cu o afacere destul de bine pusă pe picioare, a vândut totul și a plecat la București de jumătate de an. Cu silă pentru clasa politică. Au plecat și deja sunt stabiliți acolo și și-au pornit o altă afacere. Iar după cum se vede, au pornit cu dreptul. Inițial nu s-au grăbit să vândă aici, nu au plecat cu bucurie. Dar acum, după doar câteva luni, au înțeles că nu vor reveni nicicând aici. M-am întâlnit cu ei când s-au întors să își vândă și casa.
Ce facem noi ceilalți? Stăm aici să aibă pe cine fura clasa politică pe mai departe? Luptăm cu morile de vânt? Ne resemnăm cu sărăcia și lipsa de responsabilitate? M-am și mirat când televiziunile ironizau tinerii absolvenți după examene, care nu știau ce e genul liric sau ce a scris Eliade. Se așteptau oare reporterii la rezultate excepționale? Într-o țară totul se duce pe râpă, de ce educația ar face excepție? Voi ce spuneți, mai stăm?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
