Ultima oră

SERGIU NICOLAESCU A MURIT

Sergiu Nicolaescu a murit la Spitalul Elias, la 82 de ani. Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias. "Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic. "Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", au mai precizat reprezentanţii spitalului.

Spitalul Elias: Sergiu Nicolaescu a decedat în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe
Reprezentanţii spitalului anunţaseră, cu o zi înainte de operaţie, că regizorul a fost internat în 26 decembrie, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută, şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.

Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.

SERGIU NICOLAESCU ŞI-A PREZIS SFÂRŞITUL

Sergiu Nicolaescu a murit. În decembrie, senatorul a avut un mesaj emoţionant în parlament. "Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite", a spus Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenţi.

Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. Nicolaescu are vârsta de 82 de ani. El este regizor, actor de film, scenarist şi producător de film, fiind totodată între cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.

via realitatea.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *