Actualitate

Simona Halep a vorbit despre NUNTA ei. Cine este primul invitat. Surpriză!

Sportiva a precizat care ar fi primul nume pe care l-ar chema la nunta ei: Andrea Bocelli.

„La nunta mea l-aș chema să cânte pe Andrea Bocelli. L-am întâlnit recent. Am făcut o poză cu el şi chiar am fost emoţionată. Nicodată n-am fost aşa de emoţionată întâlnind pe cineva.

„Când mă trezesc nu mă uit pe Facebook, ci pe Instagram. Am şi Facebook, dar nu-l folosesc mai deloc. Twitter n-am pe telefon. Instagram folosesc. Chiar postez des. Şi am un joc, se numeşte Fix. E interesant, dar numai când mă plictisesc. Atunci când sunt în aeroport.

Nu urmăresc YouTube și nici nu mă uit la seriale. Urmăresc doar un serial turcesc, care mă deconectează, mă scoate din ale mele şi îmi place să mă uit. Dar nu sunt la zi cu ele. Mă uit când am timp. Se numeşte „Mireasă din Istanbul“, dar nu e la telvizor.

Înainte nu mă hotăram cu ce să mă îmbrac, dar am progresat foarte mult. Aveam cam 45 de minute. Când puneam ceva pe mine, voiam altceva. Acum doar mă gândesc şi mă îmbrac direct. La prima întâlnire am purtat pantaloni. N-am fost niciodată în fustă la o întâlnire. Dansez foarte mult, dar la petreceri private. În club, dacă merg, nu dansez foarte mult”, a spus Simona Halep pentru Virgin Radio.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *