Actualitate

Singura „superlună” a anului 2017. Când şi unde poate fi observată

În această duminică, luna plină va părea puţin mai mare şi mai luminoasă decât de obicei în momentul în care îşi va face apariţia pe cerul nopţii.

Aceasta va fi prima şi singura „superlună” a anului 2017. Chiar dacă acest fenomen este poate mai puţin spectaculos decât o eclipsă este un motiv la fel de bun de a admira cerul nopţii şi spectacolul oferit.

Motivul pentru care acest fenomen are loc provine din faptul că orbita Lunii în jurul Pământului nu este un cerc perfect, ci o elipsă. Acest lucru înseamnă că atunci când străbate această orbită,

Luna este uneori mai aproape de Pământ iar alteori mai departe.

La perigeu, punctul de pe orbita ei cel mai apropiat de Terra, Luna se află mai aproape de noi cu 42,200 km faţă de apogeu, punctul cel mai îndepărtat de pe orbita ei.

O „superlună” are loc atunci când avem o lună plină la perigeu, rezultatul fiind acela că luna plină ne pare a fi puţin mai mare şi mai luminoasă decât de obicei. Acest fenomen are loc o dată la 14 faze de lună plină. Evident, din punct de vedere astronomic, acest fenomen nu are nicio semnificaţie.

Următoarele dăţi în care vom avea din nou o „superlună” sunt 2 şi 31 ianuarie 2018.

Sursa: Adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *