Economie

Statistică alarmantă privind importului cărnii din Ucraina; „Producătorii autohtoni devin tot mai vulnerabili”


„În iunie 2015, în cadrul dezbaterilor pachetului agricol şi în contextul discuţiei despre oportunitatea micşorării cotei TVA pentru comercializarea cărnii, Ministerul Economiei a promis introducerea, în scurt timp, a măsurilor de protejare a producătorilor autohtoni faţă de importul cărnii de pasare din Ucraina. Însă, când în primul trimestru al anului curent au fost discutate măsurile de limitare a importurilor din Ucraina, pe ultima suta de metri, fără explicaţii, carnea de pasare a fost exclusă din lista produselor la care se introduceau cotele de import. Asociaţia Producătorilor din Industria Avicolă, luând în consideraţie creşterea semnificativă a importurilor cărnii de pasare din Ucraina, solicită Guvernului să revină la problemă”, se menţionează într-un comunicat de presă al Asociaţiei.

Contactat de IPN, preşedintele Consiliului companiei Avicola Floreni, Vladimir Saulschi, a confirmat că importurile de carne de pasăre pe piaţa locală cresc, şi nu numai din Ucraina. „Este regretabil pentru că producţia noastră este de o calitate bună. Noi livrăm reţelelor comerciale din Moldova carne proaspătă, răcită, ceea nu se poate face, în mod obiectiv, când e vorba de importurile de acest produs”, a specificat el. Preşedintele a mai precizat că întreprinderea are 1300 de angajaţi.

Potrivit statisticilor cu care operează Asociaţia Producătorilor din Industria Avicolă, de la începutul anului curent, importurile de carne de pasăre au fost în creştere, de la 1,02 mln tone la 1,4mln tone, cu excepţia lunii februarie (940 mii tone). Importurile acestui produs din Ucraina au ajuns la 350 de mii de tone în ianuarie, 480 de mii de tone în februarie, 780 de mii de tone în martie, 460 de mii de tone în aprilie. În mai şi iunie au fost importate din Ucraina 560 de mii de tone şi, respectiv, 770 de mii de tone de carne de pasăre.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *