La 10 octombrie Comitetul Nobel a făcut publice numele laureaţilor Premiului pentru economie. În anul curent Premiul pentru economie a fost conferit britanicului Oliver Hart şi finlandezului Bengt Holmström pentru contribuţia lor la dezvoltarea teoriei contractelor. Serghei Guriev, economist principal la Banca europeană pentru reconstrucţie şi dezvoltare, autor al articolelor ştiinţifice în teoria contractelor, a relatat pentru portalul „Meduza” despre modul de aplicare şi necesitatea acestei teorii.
Unde poate fi aplicată teoria lui Hart şi Holmström?
Teoria elaborată de Hart şi Holmström poate fi aplicată în analiza problemelor survenite în cadrul unei organizaţii, în analiza structurii întreprinderii şi a rolului dreptului de proprietate la întreprindere. Omul care cunoaşte această teorie va întocmi mai uşor contractele managerilor. Teoria nu propune soluţii exacte – de exemplu, că într-un anumit caz trebuie să fie cinci la sută, în altul – zece la sută”, ci oferă modele formale: introduci parametrii şi obţii recomandări generale, algoritme.
La ce întrebări răspunde teoria contractelor?
Teoria contractelor sugerează cum pot fi aplicate în cadrul companiei modalităţile de stimulare. Câte procente din supraprofit managerul ar trebui să plătească acţionarului? Obiectivele trebuie să fie fixate pentru un trimestru sau doar pentru un an? Cum trebuie aplicate modalităţile de stimulare atunci, când se practică mai multe genuri de activitate, pentru a evita situaţia că o persoană lucrează la o sarcină concretă, iar ceilalţi nu? De exemplu, în universităţi de la studenţi se realizează legătura inversă, dar nu se aplică în calitate de unic indicator al eficienţei profesorului. Altfel profesorii vor încerca să placă studenţilor cu orice preţ, dar înţelegem că există alte faţete ale activităţii, care pot să nu fie agreate de studenţi, dar sunt la fel de importante.
Un alt aspect al teoriei îl constituie contractele parţiale. Conform teoriei clasice a echilibrului, în cazul contractelor depline (contractul ipotetic, care ia în calcul toate situaţiile posibile – nota portalului „Meduza”) nu este important cine deţine dreptul de proprietate. De exemplu, dacă la angajare toate obligaţiile dumneavoastră ar fi fixate în contractul de muncă (şi acest contract ar putea fi executat de instanţă) nu ar avea importanţă cine pe cine angajează.
Însă există aspecte care nu pot fi descrise în contract, aici intervine rolul proprietarului, al omului care decide asupra destinului întreprinderii şi al activelor. Teoria explică ce presupune în acest sens dreptul de proprietate, cum influenţează asupra acestui drept faptul ce poate şi ce nu poate fi înscris în contract.
Cum erau întocmite contractele anterior teoriei elaborate de Hart şi Holmström?
Anterior contractele managerilor corporaţiilor erau întocmite rău, în prezent situaţia e mai bună. De exemplu, uneori contractul managerului depindea de cursul acţiunilor, însă s-a constatat că atunci când toată ramura funcţionează bine chiar şi cel mai rău manager are de câștigat. Doar în ultimele decenii realizările relative au început să fie consemnate în contractele managerilor: dacă persoana lucrează în ramura petrolieră, este important nu faptul cu cât a crescut valoarea acţiunilor acestei persoane, dar cum aceasta a crescut în comparaţie cu acţiunile altor companii petroliere. Or, creşterea poate fi determinată, de exemplu, de majorarea preţurilor la petrol.
În perioada crizei „Enron” (Enron – o companie energetică americană, care în 2001 a dat faliment după ce în rapoartele financiare ale întreprinderii au fost descoperite falsificări – nota portalului „Meduza”) s-a pus problema modalităţilor de stimulare a directorilor companiilor americane. În cadrul reformei au fost revizuite formele de stimulare a auditorilor, consultanţilor, agenţiilor de rating. După criza din 2008 s-au gândit la necesitatea de a stimula managerii pe termen lung. De exemplu, la angajare managerului i se propune o opţiune, pe care el nu o va realiza imediat. Altfel spus, i se acordă dreptul să răscumpere acţiunile companiei la un anumit preţ; dacă managerul lucrează eficient, valoarea acţiunilor creşte – diferenţa dintre preţul indicat în contract şi preţul de piaţă, care se datorează eforturilor sale, îi va aduce un profit.
S-ar părea că această teorie a apărut demult, în realitate însă teoria economică formală şi testarea ei empirică sunt relativ recente.
Această teorie este valabilă doar pentru corporaţii?
Această teorie are aplicabilitate generală. De exemplu, Hart a elaborat o lucrare cu privire la privatizarea închisorilor americane. Conform acestei lucrări, la angajarea companiilor private pentru administrarea închisorilor trebuie avut grijă ca acestea să nu economisească excesiv pe seama deţinuţilor.
Această teorie a devenit parte inseparabilă a instruirii economice, este inclusă în toate cursurile microeconomice pentru studiile postuniversitare şi de doctorat. Persoanele care lucrează în sectorul financiar sau de consultanţă înţeleg toate problemele pe care le are în vedere această teorie. Ei o aplică la întocmirea contractelor şi elaborarea modalităţilor de stimulare în organizaţii reale, discutarea contractelor în cadrul companiei pentru a face prognoze.
Au meritat Holmström şi Hart Premiul Nobel?
Prima lucrare a lui Holmström în teoria contractelor, pare-se, a apărut în 1979 şi continuă a fi citată până în prezent; unele lucrări ale lui Hart au fost scrise în 1988 şi 1990, în 1996 el a editat o carte. Cu 20 de ani în urmă lucrările acestor savanţi erau deja cunoscute. Hart şi Holmström sunt doi savanţi celebri şi, evident, au meritat acest premiu. Mulţi au încetat să creadă că îl vor primi. Şi au greşit.
Esenţa acestei teorii a fost explicată de Serghei Guriev,
economist principal la Banca europeană
pentru reconstrucţie şi dezvoltare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
