Social

Tineretul a ajuns a cincea roată la căruţa R. Moldova

Se investeşte prost în tineret, lipseşte abordarea strategică în lucrul cu tineretul, iar banii se cheltuiesc iraţional, pe activităţi cu un impact mic. Acestea sunt concluziile CNTM, care, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, a efectuat o amplă monitorizare a bugetelor la 13 centre de Resurse pentru Tineri şi a bugetelor locale din raioanele republicii – rezultate făcute publice în cadrul Clubului de presă al Societăţii Civile.

Eduard Mihalaş, membru al biroului CNTM, coordonatorul proiectului, a declarat că scopul a fost de a vedea ce bani sunt alocaţi pentru tineret şi ce se întâmplă cu banii respectivi. „Am constatat că în unele raioane suma alocată este mai mică decât cea cheltuită, autorităţile au cheltuit mai mult pentru domeniul de tineret decât a fost planificat iniţial, ceea ce denotă un interes sporit din partea autorităţilor pentru domeniul de tineret. Dar în unele raioane, ca Glodeni, Ocniţa şi Ştefan-Vodă, am depistat că autorităţile au alocat pentru domeniul de tineret în anul 2011 zero lei”, a menţionat Eduard Mihalaş. El a subliniat că există raioane care nu au specialişti de tineret şi nici nu se alocă bani pentru asemenea activităţi. „O situaţie interesantă este în raionul Căuşeni, unde sediul Centrului de Resurse din Copanca este fără energie electrică, fără căldură şi apă, iar autoritatea publică a planificat pentru Centru circa 400 mii de lei. Cu toate acestea, banii pe care Centrul i-a recepţionat nu sunt mai mulţi de o mie de lei – pentru Ziua Îndrăgostiţilor”, a afirmat Eduard Mihalaş.

Astfel, în urma monitorizării, s-a constatat că cele mai mari sume sunt alocate pentru premii băneşti – 22 %, preţul florilor reprezintă 9% din suma alocată pentru tineret, iar 10% sunt cheltuite pe cadouri şi suvenire.

„Politicile de tineret nu reprezintă o prioritate pentru autorităţile locale. De fapt, acestea nu cunosc ce înseamnă politicile de tineret, nu există specialişti de tineret şi adesea activităţile respective se rezumă doar la manifestări sportive şi culturale. Există o percepţie greşită privind tinerii din comunităţi. Ei sunt văzuţi ca o problemă, ca a cincea roată la căruţă”, a conchis Eduard Mihalaş.


Ion Donea

Ion Donea, şeful Direcţiei programe de tineret de la Ministerul Tineretului şi Sportului, a subliniat că şi ministerul este alarmat de situaţia creată, pentru că nu există un mecanism bine pus la punct prin care să se poată verifica cum au fost cheltuiţi banii alocaţi pentru tineret. „Politica de tineret la nivel local nu prea există. Problema este că specialiştii nu cunosc domeniul. În mai multe locuri am depistat că un asemenea specialist organizează mai multe activităţi culturale sau sportive pentru că este lucrător din domeniul sportului sau culturii, care, paralel, mai lucrează şi în altă parte”, a subliniat Ion Donea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *