La 28 Iulie 2010, ora 04:57
Tripăduş la judecată
Azi-dimineaţă, Anatolie Tripăduş va face o plimbare până la Judecătoria Buiucani. Aici, la ora 11, el se va prezenta ca învinuit de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane în proporţii deosebit de mari, spălare de bani, abuz în serviciu, samavolnicie, confecţionarea şi folosirea documentelor oficiale şi ştampilelor false, organizarea şi dirijarea neexecutării hotărârilor judecăţii, determinarea altor persoane la prezentarea mărturiilor false, falsificarea probelor în proces, dar şi altele. Dosarul cuprinde 40 de volume, pe circa 12 mii de pagini, şi va fi examinat de un complet din trei judecători, condus de Mihai Diaconu. După ce va sta puţin la judecată, Tripăduş se va întoarce acasă.
Cineva zicea că Tripăduş se laudă că l-ar fi cumpărat pe Diaconu cu o „piatiorkă” (cinci mii de euro), iar zilele astea s-ar fi necăjit să obţină ilegal un credit de câteva milioane pe numele firmei fiului său, „Oligarh”, din care le va da şi judecătorilor un bacşiş. Noi însă nu credem ceea ce spun gurile rele, care promovează o „campanie bine pusă la punct de defăimare a puterii judecătoreşti”, după cum scria deunăzi cineva de la Curtea Supremă de Justiţie. Catalogăm aceste zvonuri drept bârfe ale duşmanilor democraţiei, demne de condamnat. Noi credem în onestitatea judecătorilor, care se conduc zi şi noapte de litera legii, fiindcă se zice că trăim într-un stat de drept cu aspiraţii europene, în care indicele corupţiei scade vertiginos. Totuşi, deoarece am promis cititorilor o statistică a motivelor din care onoraţii magistraţi tergiversează examinarea dosarelor Tripăduş, vă promitem că vă vom anunţa neapărat din ce cauză şi pentru ce dată va fi amânată şedinţa de astăzi.
- Un articol de: Pavel Păduraru
- Contacteaza autorul
Copyright © 2010 Timpul. Toate drepturile rezervate
Comentariile cititorilor
Autorul, reprezentant al puterii a patra se leagă de puterea a treia că ea nu se leagă de puterea întîia, banii, mă rog, cei ce îi deţin în baza unor credite pe care nu orişicine le obţine. ca şi postura de judecător, de altfel, motiv din care credinţa în onestitatea judecătorilor este adusă de autor la rang de sanctitate, am vrut să zic sarcazm;))))
Tripăduş la judecată, Tripăduş la veceu etc. Mai lasă-l, dom'le, sau eşti deja obsedat de tipul ăsta?
O, Femida, inteleg ca sau esti cineva din ai lui, sau ca iti place situatia in care cineva comite infractiuni peste infractiuni, lumea sufera, iar judecata se scarpina subsuori
dragii mei! Nu mai asteptati ziarul de miine. Azi m-am strecurat de interes la judecata si am vazut cum judecata, dirijata de tripadus a durat doar 6 minute si s-a aminat la initiativa aceluiasi tripadus. Dupa toate acestea ma mai intrebsi va intreb si pe dumneavoastra-mai merita sa te zbati pentru ceva in aceasta tara?
@leonid - ba sunt chiar Tripăduş în persoană :). Timpul nu caută acolo unde trebuie, Tripăduş este un peşte mic, iar efectul justiţiei va fi cel mult local. Din câte ştiu, comuniştii l-au băgat la zdup, apoi l-au scos, apoi iar l-au băgat şi, probabil, Tripăduş spera că noua putere îi va clasifica dosarele. Zadarnic, aceştia s-au apucat de dosarele lui, începute încă de comunişti, le-au scos prin presă. De ce fac aşa? Ca să-şi camufleze incompetenţa de a-l pune pe Oleg Voronin la zdup pentru furtul cu japca a Republicii Moldova. Mai pe scurt, justiţie de căcat - şi procurori, şi anchetatori, şi judecători.
Cred ca autorul face un lucru extraordinar, dand dovada de perseverenta si documentare exhaustiva in acest caz al mafiei moldovenesti. Tu, dupa cum se vede, nu ai suficienta bunavointa, cultura si nici competenta pentru a intelege corect ceea ce scrie jurnalistul Paduraru, cu riscul de a-si pune securitatea personala in pericol.
Adauga comentariu
Cele mai citite articole
- Azi
- Ultimele 7 zile
- Ultimele 30 zile
Cele mai comentate articole
- Azi
- Ultimele 7 zile
- Ultimele 30 zile


