Actualitate

Turcii ar putea scădea preţurile turistice cu 10-30% dacă ruşii se reorientează către Grecia, în urma conflictului

Potrivit acestuia, turcii ar putea fi nevoiţi să ieftinească vacanţele cu 10 – 30%, în încercarea de a atrage turişti de pe alte pieţe, dacă ruşii nu mai aleg această destinaţie pentru concedii. ‘Poate să fie o reducere cuprinsă între 10 şi 30%, pentru că turcii vor face eforturi să aducă turişti de pe alte pieţe. Dacă scad tarifele în Turcia, probabil că numărul românilor care merg în această destinaţie va creşte’, a estimat Alin Burcea.

Prim-vicepreşedintele ANAT a adăugat că o altă destinaţie pentru ruşi ar fi Italia, dar această ţară nu este o destinaţie de top pentru turiştii ruşi.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă un decret care prevede o serie de măsuri de retorsiune economică, în replică la doborârea, marţi, a unui bombardier rus de către aviaţia turcă la frontiera siriană.

Măsurile pregătite de guvernul rus care "vizează asigurarea securităţii naţionale şi a cetăţenilor ruşi" prevăd interdicţia de a efectua zboruri charter între Rusia şi Turcia, interdicţia angajatorilor ruşi de a angaja muncitori turci de anul viitor şi interzicerea importului anumitor mărfuri turce, conform textului decretului publicat de Kremlin.

În plus, Vladimir Putin "a cerut guvernului rus să ia măsuri pentru interzicerea transportului aerian charter între Rusia şi Turcia", în timp ce tour-operatorii ruşi ar trebui "să se abţină să propună cetăţenilor ruşi produse implicând vizite pe teritoriul Turciei".

Agerpres.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *