Ultima oră

TVA zero pentru produse bio

"Dorim ca România să preia inițiativa implementării proiectului ‘TVA Verde’ în domeniul agriculturii și alimentației și să se constituie într-un model european de succes în acest domeniu. Vrem ca alimentele de bază certificate bio să aibă TVA zero, cele aflate în conversie TVA 3%, iar cele naturale, respectiv produsele care folosesc materie primă convențională, însă procesarea se face fără chimicale, să aibă o cotă de 9%, deși în România nu există o reglementare legislativă privind produsele naturale", a declarat președintele Asociației ‘Bio-România’, Marian Cioceanu.

Acesta a subliniat că susține introducerea unei cote de TVA de 5% la carne, în condițiile în care săptămâna trecută patronatele din industria cărnii au demarat o amplă campanie în acest sens, însă nu poate agrea o astfel de măsură și în cazul mezelurilor, care au un conținut ridicat de chimicale.

"Sunt de acord și susținem ca asociație reducerea TVA la carne la 5% și chiar zero, dacă este obținută în sistem ecologic, însă pentru mezeluri ne dorim introducerea unei taxe pe valoare adăugată direct proporțională cu conținutul de chimicale folosit pentru obținerea lor și chiar menținerea cotei de 24% dacă mezelurile continuă să fie obținute după rețetele actuale", a precizat Cioceanu.

Sursa: money.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *