Actualitate

UE accelerează crearea poliţiei europene pentru frontiere, care ar putea fi operaţională din vară

Miniştrii de Interne din cele 28 de state ale Uniunii Europene au acordat mandat Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE să iniţieze discuţiile cu Parlamentul European pe această temă cât mai rapid, informează site-ul agenţiei Reuters.

Ministrul olandez de Interne, Klaas Dijkhoff, a declarat că noua structură – axată pe actuala Agenţie pentru frontiere (Frontex) dar cu resurse şi atribuţii suplimentare – ar trebui să devină operaţională din vară.

Comisarul UE pentru Migraţie, Dimitris Avramopoulos, a exprimat speranţa că noua Agenţie europeană pentru protejarea frontierelor va deveni operaţională de la jumătatea lunii iunie.

Autorităţile europene încearcă evitarea situaţiei din anul 2015, când 1,3 milioane de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa au ajuns clandestin în ţări occidentale ale Uniunii Europene prin Grecia, Italia şi Malta.

Comisia Europeană a propus în decembrie 2015 înfiinţarea unei noi agenţii pentru securizarea frontierelor externe, cu forţe terestre şi navale care vor putea desfăşura operaţiuni chiar dacă guvernul unui stat va avea obiecţii, măsura fiind cel mai mare transfer de suveranitate de la introducerea euro.

Noua structură, care va avea unităţi terestre şi navale pentru securizarea graniţelor externe ale UE, va putea fi mobilizată rapid prin decizia Comisiei Europene, indiferent de eventualele obiecţii ale statelor membre.

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *