Ultima oră

UE va susţine tehnic şi financiar Moldova după semnarea Acordului de Asociere

Scopul asocierii este de a susţine efortul de modernizare a Republicii Moldova. Acordul de Liber Schimb va oferi ţării un acces mai larg către piaţa europeană şi va contribui la creşterea atractivităţii economice şi a numărului de locuri de muncă la nivel local. Declaraţii în acest sens au fost făcute la conferinţa de presă comună susţinută la Chişinău de către premierul Iurie Leancă şi miniştrii de externe ai Franţei şi Germaniei, Laurent Fabius şi Frank-Walter Steinmeier, transmite IPN.

Premierul Iurie Leancă a menţionat că prezenţa celor doi miniştri europeni la Chişinău este o reconfirmare a susţinerii pe care o acordă UE agendei europene şi transformărilor pe care le întreprinde Guvernul Republicii Moldova. Este un mesaj de încurajare, dar şi un îndemn de a continua modernizarea ţării prin realizarea obiectivului de integrare europeană.

„De rând cu eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii Republicii Moldova, semnarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb, şi aplicarea corectă a prevederilor acestora va schimba în bine viaţa oamenilor, va aduce mai multă siguranţă şi stabilitate pentru Republica Moldova, dar şi pentru regiune în întregime”, a subliniat prim-ministrul.

Ministrul francez, Laurent Fabius, a remarcat dialogul constructiv pe care l-a avut cu premierul Iurie Leancă, cu liderii partidelor care fac parte din coaliţia de guvernare, precum şi cu liderii Partidului Comuniştilor. Oficialul a spus că Republica Moldova urmează să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii iunie, menţionând că progresele realizate în acest sens au fost relevante. „Considerăm că există oportunităţi majore care vor fi oferite Moldovei pe parcursul acestui an, în cadrul Parteneriatului Estic. Consider că, graţie eliminării vizelor de scurtă şedere, eveniment care se va produce săptămâna viitoare, cetăţenii moldoveni vor putea profita de posibilitatea de a călători liber în Uniunea Europeană”, a subliniat Laurent Fabius.

Ministrul francez de externe a mai spus că Franţa susţine pe deplin integritatea teritorială a Republicii Moldova şi optează pentru soluţionarea conflictului transnistrean prin negocieri. „Nu vrem să construim noi bariere pe continent. Din contra, vrem să apropiem Moldova de Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, vrem ca aceste relaţii să fie excelente şi cu Rusia”, a declarat Laurent Fabius.

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a subliniat că această vizită se încadrează într-un moment important, în care întreaga regiune este cuprinsă de nesiguranţă din cauza conflictului din Ucraina. Ministrul a mai spus că ceea ce face Republica Moldova şi ceea ce a atins ţara în cadrul Acordului de Asociere merită tot respectul, iar cetăţenii ţării, în câteva zile, vor simţi acest lucru, când va intra în vigoare liberalizarea regimului de vize. „Ne bucură mai ales să încurajăm relaţiile între oamenii tineri. Nu ne oprim doar la liberalizarea regimului de vize”, a menţionat Frank-Walter Steinmeier.

Ministrul german a mai comunicat că UE va încerca să înlăture ultimele obstacole din calea Republicii Moldova pentru a putea în linişte semna Acordul de Asociere. „Republica Moldova poate să aibă încredere în parteneriatul cu Europa şi de aici pornesc câteva mesaje – Parteneriatul Estic nu este îndreptat contra cuiva, nu este îndreptat nici împotriva Ucrainei, nici a Moldovei sau a Georgiei. Parteneriatul acesta înseamnă cooperare, nu înseamnă confruntare. Şi această cooperare este în interesul tuturor participanţilor, al tuturor celor interesaţi şi este în interesul nostru. Parteneriatul de Est, şi asta le-am spus şi partenerilor ruşi, nu reprezintă o politică împotriva Rusiei”, a subliniat oficialul german.

Frank-Walter Steinmeier este de părere că doar prin diplomaţie şi dialog poate fi rezolvat conflictul din Ucraina. Germania şi Franţa s-au pronunţat împotriva împărţirii teritoriului Ucrainei.

Cei doi miniştri de externe s-au aflat la Chişinău miercuri, 23 aprilie.
 
IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *