Bună Dimineața

Un fâs de râs!

Cititorul avizat știe cum apar asemenea falsuri. Ele, de regulă, se scriu la Chișinău, în stafful electoral al unui partid, apoi „pe căi cunoscute” apar într-un ziar de la Moscova sau de la București, după care „documentul secret” e preluat de vreo instituție media de la Chișinău. Nicio campanie electorală nu a trecut fără astfel de „dezvăluiri senzaționale”. Acestea, de obicei, apăreau pe ultima sută de metri a campaniei, ca să pună „cireșica” pe tortul învingătorului. Anul acesta tradiția a fost încălcată și „documentul” a apărut în primele zile ale campaniei. Se vede că treaba-i proastă pentru cel vizat. Iar cel vizat e „al vostru Vlad Filat”.

Astfel, aflăm dintr-un ziar plătit de Filat că, chipurile, potrivit unui „document rusesc”, „care a intrat în posesia ziarului moscovit Komsomolskaia Pravda, ediția de Moldova”, „strategii ruși” propun să fie stimulată aprinderea unui conflict între Partidul Democrat, pe de o parte, și PLDM, pe de altă parte: „În acest sens, e necesar ca liderii celor două partide să se certe. Deja liberalul Mihai Ghimpu și PaRus-ul lui Renato Usatîi își fac treaba. E necesar ca Filat să creadă că tot ce i se întâmplă este provocat de PD, chiar dacă ideea că nu poate candida la funcția de premier vine de la Ghimpu și oamenii săi de la Curtea Constituțională. Totodată, trebuie de intensificat zvonurile că Filat nu are dreptul să fie în listele electorale și că mandatul său nu va fi validat. Trebuie de stimulat discreditarea lui Filat, mai ales că acesta a demonstrat de nenumărate ori că poate ieși și din cele mai dificile situații”…

”Strategii ruși”, citim mai departe, propun să fie „pus la punct un plan de discreditare și marginalizare a lui Vlad Filat. Pentru asta e nevoie să distribuim în toate mijloacele de informare în masă, controlate de noi, acuzații privind faptul că e corupt. Nu e necesar de a prezenta dovezi în acest sens, pentru că până la alegeri a rămas foarte puțin timp. Pentru a se justifica, ca de obicei, va pierde mult timp și nu va fi convingător. Este important de a folosi relațiile lui Veaceslav Platon, care până acum ne ajută când avem nevoie. El are în partidele parlamentare câțiva oameni, inclusiv un deputat de la Filat. Este nevoie ca de fiecare dată, etapizat, să facă declarații denigratoare la adresa lui Filat, fără a aduce dovezi. Vor asigura circulația acestei informații și Ghimpu, dar poate și Plahotniuc va prelua aceste teme”.

Și tot așa mai departe, dar nu mai continuăm, fiindcă oricine își dă seama că textul „documentului rusesc” e scris la Chișinău. Scopul e de a-l prezenta pe „al vostru Vlad Filat” e figura politică centrală din RM, că de el și numai de el depinde parcursul european al RM, că toate „forțele negre interne”, dar și cele externe controlate de Kremlin luptă pentru marginalizarea și scoaterea lui din politică… Nimic nou: grandomanie și obsesia propriei măreții.

Nu zic, e și aceasta o metodă, dar e ieftină și primitivă. Cine mai crede azi în asemenea „documente secrete”?!

Un fâs de râs la început de campanie! Pentru a mai potoli orgoliile bolnave ale lui „al vostru Vlad Filat”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *