Actualitate

Un minor de 14 ani de la un gimnaziu internat, abuzat sexual de un om de afaceri / VIDEO

Potrivit oamenilor legii, omul de afaceri în vârstă de 40 de ani a „selectat” un copil aflat sub tutela unei instituții de stat din Capitală. Directorul internatului a facilitat cunoștința cu băiatul de 14 ani. Se întâmpla în luna mai 2016. Ulterior, bărbatul a început să-i ofere copilului diferite cadouri: bani, haine, jocuri electronice, distracţie în localuri de agrement, iar la începutul verii a anului curent, copilul a trecut să locuiască împreună cu suspectul, într-un apartament închiriat, unde copilul ar fi fost supus exploatării sexuale.

Pe 18 septembrie, polițiștii au efectuat percheziții acasă la abuzator, la gimnaziu și la domiciliul directorului. Ambii au fost reținuți și arestați pe 30 de zile. Directorul gimnaziului are 45 de ani și a activat în domeniul educației timp de 20 de ani.

Totodată, oamenii legii precizează că în anii 2009-2011, unii elevi ai aceluiași gimnaziu au fost torturați, maltratați la indicația directorului sau de către el. Aceste rele tratamente erau „pedepse” pentru unele abateri disciplinare ale copiilor.

Urmărirea penală este în plină desfășurare. Urmează să fie audiați și angajații gimnaziului internat pentru a stabili cine mai este implicat în săvârșirea acestei infracțiuni.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *