Social

Un nou centru, ce oferă asistenţă migranţilor, deschis la Chişinău

Acesta a fost deschis în capitală, după ce alte trei centre au fost lansate în teritoriu: la Edineţ, Nisporeni şi Cahul.

Viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, a menționat că acest Centru de servicii este foarte important pentru activitatea municipiului și că autoritățile publice locale vor contribui la susținerea activității acestuia.

„Deschiderea acestui Centru pentru consultarea populației, referitor la problemele de migrație, este un eveniment foarte important pentru noi. La aceste servicii vor avea acces nu doar locuitorii capitalei, dar și orice locuitor din republică, pentru că aici este locul unde se întâlnesc toate fluxurile din Republica Moldova”, a afirmat Nistor Grozavu.

Managerul financiar al proiectului NEXUS Moldova, Ulrike Brüderle, a spus că cele patru centre de servicii deschise în Moldova au fost renovate cu sprijinul antreprenorilor locali.

„Așteptăm ca rezultatele proiectului să se reflecte asupra vieții oamenilor”, a menționat Radu Dani, coordonator de proiecte în cadrul Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.

„Astfel de oficii facilitează contactul direct cu persoana”, a spus șeful Biroului Relații cu Diaspora, Victor Lutenco.

Proiectul NEXUS Moldova a fost lansat pe 15 decembrie 2012. Inițiativa este finanțată de UE, prin Programul tematic de cooperare cu ţările terţe în domeniul migraţiei şi al azilului, şi cofinanţată de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *