Ultima oră

Uniunea Europeană susţine reformele-cheie în Republica Moldova

Štefan Füle, Comisarul european pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, a declarat: "Acordul de asociere este un reper în politica noastră "Parteneriatul Estic" şi relaţia noastră cu Republica Moldova. Se bazează pe valori fundamentale comune şi va deschide noi posibilităţi pentru relaţii economice şi politice mai strânse. Moldova are suportul nostru deplin în acest proces semnificativ, istoric."

Noua finanţare UE pentru Republica Moldova are menirea să susţină modernizarea principalelor instituţii publice, care implementează AA/DCFTA, îmbunătăţirea politicii în domeniul finanţelor publice şi gestionării acestora, sporirea competitivităţii businessului rural şi mai multe oportunităţi de comerţ cu UE, precum şi mai multă protecţie pentru minorităţi şi grupuri vulnerabile.

Programul va contribui la continuarea asocierii politice şi integrării economice cu EU în cadrul iniţiativei "Parteneriatul Estic". Este primul pachet de asistenţă bilaterală, oferită Republicii Moldova în cadrul programului unic de suport strategic (Single Support Framework), care stabileşte obiectivele strategice şi priorităţile colaborării UE-Moldova în perioada 2014-2017.

Informaţii suplimentare de fond

Contextul politic

Parteneriatul Estic este cadrul politic principal al relaţiilor UE-Moldova. El reprezintă dimensiunea estica a Politicii europene de vecinătate şi are ca scop apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Acordul de asociere UE-Moldova, inclusiv Zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, a fost semnat pe 27 iunie.

Programul unic de suport strategic 2014-17

Programul unic de suport strategic (Single Support Framework – SSF) al UE pentru Republica Moldova pentru perioada 2014-2017 a fost adoptat pe 11 iunie 2014. Este un document de program, care schiţează suportul, ce va fi oferit ţării în următorii patru ani. Cu referire la programul SSF au avut loc consultări cu participarea autorităţilor naţionale, societăţii civile, instituţiilor şi ţărilor-membre ale UE.

Programul anual de acţiuni 2014

Pachetul de suport anual UE (Programul anual de acţiuni 2014) vine cu €101 milioane de alocaţii bilaterale pentru Moldova. Finanţarea este oferită prin Instrumentul european de vecinătate (IEV) pentru două acţiuni:

Suport pentru reforme în domeniul finanţelor publice în Moldova (€37 milioane): pentru a ajuta Ministerul Finanţelor, Parlamentul şi Curtea de Conturi din Moldova în procesul de consolidare a bunei guvernări, politicii fiscale eficiente, politicii finanţelor publice transparente şi responsabile şi de fortificare a sistemelor de gestionare a finanţelor publice.

Programul european de vecinătate pentru agricultură și dezvoltare rurală (ENPARD) Moldova – suport pentru agricultură şi dezvoltare rurală (€64 milioane): pentru consolidarea dezvoltării rurale prin îmbunătăţirea dialogului politic, guvernării şi prestării serviciilor, cu respectarea necesităţilor fermierilor şi sporirea competitivităţii sectorului agricol. O parte din a doua acţiune va fi dedicată intensificării în continuare a dialogului între autorităţile centrale şi cele regionale (de exemplu Găgăuzia).
Suportul suplimentar în 2014

Pe 2 mai 2014, Comisia Europeană deja a aprobat un program de suport în favoarea Republicii Moldova (€30 milioane), orientat spre competitivitatea businessului mic, dezvoltarea legislaţiei naţionale în conformitate cu standardele de calitate UE şi promovarea oportunităţilor de export şi de investiţii, campanii de comunicare şi informare despre acordul comercial cu privire la zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu UE.

Acest suport suplimentar a fost acordat prin mecanismul "mai mult sprijin pentru mai multe progrese" din noul Instrument european de vecinătate.

Sursa: Comisia Europeană

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *