Astăzi 21 Octombrie 2017, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 12:10
Abonamente

Ultima oră 21 Septembrie 2017, ora 17:36    Din editia print

UTIMA ORĂ! Problema s-a rezolvat. Minorii vor putea obține cetățenia română odată cu părinții

Marime Font

Problema cu care se confruntau mai mulți părinți care nu putea redobândi cetățenia română pentru copiii lor minori a ajuns la final. Guvernul României a modificat şi completat astăzi cadrul legal privind acordarea cetăţeniei române, schimbările propuse vizând acordarea cetăţeniei copiilor minori ai cetăţenilor străini sau fără cetăţenie, la cererea părinţilor.

Potrivit unui comunicat al Executivului român, în acest sens Guvernul a decis ca acestor minori să li se acorde cetăţenia la cererea părinţilor şi odată cu aceştia, scrie economica.net, citând agenția Agerpres.

„Cererea va fi depusă odată cu cererea părinţilor de acordare a cetăţeniei române, în condiţiile Legii nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august 2010. În propunerea de reglementare este prevăzută condiţia ca, la data cererii, copiii minori să domicilieze, în condiţiile legii, în România”, precizează sursa citată.



De asemenea, conform comunicatului, sunt modificate şi dispoziţiile cu privire la dobândirea cetăţeniei române de către copilul adoptat.

Astfel, sunt reglementate situaţiile în care adopţia se face de către soţul cetăţean român al părintelui firesc sau adoptiv, cetăţean străin, ori de către persoana de cetăţenie română care se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte cu acest părinte, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările ulterioare, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, în ambele cazuri, dacă părinţii nu cad de acord în privinţa cetăţeniei minorilor, decizia va fi luată de tribunalul de la domiciliul minorului sau, după caz, de către instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia, ţinând cont de interesele acestuia.

„Minorului care a împlinit 14 ani i se cere consimţământul, iar dacă devine major în timpul perioadei de soluţionare a cererii acesta va depune jurământul, în condiţiile legii. Minorilor care dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei li se va elibera certificat de cetăţenie distinct de cel al părinţilor. Anterior modificărilor legislative aprobate în şedinţa de astăzi a Guvernului, minorii care dobândeau cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei erau înscrişi în certificatul de cetăţenie al părinţilor”, potrivit aceleiaşi surse.

Executivul precizează că noile reglementări au fost adoptate prin ordonanţă de urgenţă, „pentru a elimina, cu efect imediat, aspecte care au generat interpretări divergente la nivelul autorităţilor cu atribuţii în domeniu, urmate de numeroase litigii, soluţionate definitiv sau în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti”.

„În acest fel, dispoziţiile aprobate sunt aplicabile şi persoanelor cărora, prin hotărâre judecătorească definitivă, li s-au anulat, după caz, actele de stare civilă, menţiunile cu privire la dobândirea cetăţeniei române înscrise pe acestea ori actele de identitate sau documentele de călătorie româneşti eliberate în temeiul actelor de stare civilă sau al menţiunilor cu privire la dobândirea cetăţeniei române, sub motivul că nu au dobândit cetăţenia română întrucât nu s-a parcurs procedura privind acordarea cetăţeniei române la autoritatea competentă, odată cu părinţii care au obţinut cetăţenia română”, se arată în comunicat. 

Agora.md 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Octombrie 2017, ora: 15:46

Un sector de poliție din Chișinău va avea spațiu de joacă pentru copii

Un sector de poliție din Chișinău va avea spațiu de joacă pentru copii

La 19 octombrie a fost redeschis sectorului de poliție nr. 3, din sectorul Buiucani al mun. Chișinău, care a fost complet renovat și dotat în conformitate cu cerințele internaționale și bunele practici în domeniu, asigurând tuturor cetățenilor acces liber și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2017, ora: 14:17

Lavrov: Armele nucleare ale SUA din Europa trebuie să revină pe teritoriul american

Lavrov: Armele nucleare ale SUA din Europa trebuie să revină pe teritoriul american

Scutul antirachetă care este construit de Washington în străinătate constituie o problemă esențială pentru Rusia și China, a afirmat vineri, la Moscova, ministrul de externe rus Serghei Lavrov, relatează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 21 Octombrie 2017, de Moni Stănilă

Credință fără învățătură?

Un om credincios poate atinge sfințenia independent de nivelul de școlarizare sau numărul de cărți citite. Rugăciunea e școala lui.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Octombrie 2017, de Pavel Păduraru

Jurnalul Morții sau Ultimul Editorial

Pe când eram student, cred că am fost la sute de lansări de carte la Uniunea Scriitorilor și pe la fel de fel de biblioteci. O făceam din două motive, care se cam ceartă între ele, dar n-am ce să le fac - e treaba lor.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Octombrie 2017, de Constantin Tănase

„Centristul” Diacov, separatismul rusesc și unionismul românesc

…Când se face referire la replica lui Iisus, dată lui Pilat, se citează, de obicei, doar prima parte („Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului”). Să nu uităm, însă, și de partea a doua: „și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”. Fără aceasta, prima parte își...

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Octombrie 2017, de Moni Stănilă

Să ne mai distrăm un pic cu socialiștii

Știți, cred, cu toții telefoanele de jucărie pe care le primesc copiii și cum, bucuroși, fac ture prin casă bolborosind cu forță în aceste jucării.

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Octombrie 2017, de Octavian Țâcu

Expedițiile Memoriei (V): Românii/moldovenii dintre Krasnoiarsk și Irkutsk

Potrivit recensământului federal din 2002, în Rusia locuiau 172 330 moldoveni, dintre care 98 097 bărbați și 74 233 femei.

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Octombrie 2017, de Dan Nicu

Integrarea europeană în Constituție, subiect propagandistic al guvernării

Obiectivul anunțat de guvernare, în special de către președintele Parlamentului, de a introduce în Constituție integrarea europeană ca direcție a politicii externe a R. Moldova, trebuie analizat din mai mule puncte de vedere.

() Citeşte tot articolul

Atitudini 22 Septembrie 2017, de Marin Basarab

De ce nu se fac filme documentare în Moldova?

În Republica Moldova nu se face film documentar.

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md