Pus în situația de a da mâna cu liderul politic, el, care pentru politicieni e un simplu cetățean, a dat ochii peste cap și a exclamat dezgustat „Vă rog frumos, nu!", refuzând să răspundă mâinii întinse din fața lui. Ceilalți prieteni au condamnat atitudinea lui, părinții au fost îngroziți – doar și-au educat cum trebuie băiatul! Doar eu am râs cu poftă și am aprobat refuzul de a da mâna cu un lider de stânga. Și de ce n-aș aproba? Nici eu nu aș da mâna cu Igor Dodon.
De ce să nu le dăm din când în când politicienilor posibilitatea de a înțelege ce gândesc despre ei cetățenii? De ce să creadă că îți fac un favor întinzându-ți mâna, când de fapt e invers? Fiindcă eu îl pot vota pe el, dar el nu are vreun alt amestec cu mine. Vrea votul meu și salariu din bugetul statului la care eu sunt contribuabil. Din punctul meu de vedere politicianul e angajatul cetățeanului, nu invers. Dacă ești angajatul unei firme căreia îi aduci prejudicii, oare angajatorul dă mâna cu tine sau întoarce ochii peste cap și zice ca prietenul meu: „Te rog, nu!"?
Însă, când am auzit povestea, pierdusem din vedere un aspect deloc neglijabil. Un astfel de gest în Occident e echivalent cu o luare la bătaie în Moldova. Refuzul de a da mâna acolo a șocat mai mult decât a făcut-o la noi atacarea lui Ghimpu. În Moldova dacă refuzi să dai mâna cu un politician, nici nu bagă cineva în seamă. Iar bucuria multora când a fost lovit Ghimpu sau doamna Fusu – m-a făcut să mă simt într-un mare colhoz unde nimeni nu a auzit de bune maniere, de educație, de bun-simț. Să mai amintesc aici de cele trei tone de fecale de la sediul PLDM?
Da, aprob în continuare gestul prietenului meu. Dar îmi doresc să ajungem să trăim într-o lume în care un astfel de comportament să pară și la noi extrem. Să nu mai văd bucuria unora în fața agresiunilor, nici exaltarea altora în fața distrugerilor.
Că rele se întâmplă peste tot e clar. Am văzut cum după atacul emigranților musulmani asupra unor femei din Germania au apărut și extremiștii nemți care au atacat și intimidat autocarele cu emigranți. Dar nu au sărit tinerii pe rețelele de socializare să îi laude nici pe cei dintâi, nici pe ceilalți. Ambele tabere extremiste au fost criticate.
Într-o țară civilizată un „vă rog frumos, nu!" ar trebui să fie reacția extremă în fața dezgustului față de clasa politică. Un protest pașnic – răspunsul la nemulțumiri. Mi-a plăcut gestul acestui prieten pentru că în ochii mei, ai unei persoane care trăiește în Chișinău, a fost demonstrația perfectă că o mână ținută în buzunar e mai eficientă decât una care aruncă, fără rețineri, cu pietre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
