Victimele represiunilor staniliste NU vor avea MONUMENT până pe 6 iulie
Potrivit şefului Direcţiei construcţii capitale, Roman Sofroni, întârzierea este generată de problemele care au apărut în procesul de asamblare a compoziţiei. Deși iniţial s-a preconizat ca monumentul, care a fost turnat în bronz la Minsk, să fie adus pe bucăţi, pe ultima sută de metri s-a decis ca întreaga compoziţie să fie asamblată, fapt ce va asigura o calitate mai înaltă a lucrărilor.
Astfel, „în timpul sudării au apărut mai multe probleme, iar pentru înlăturarea acestora va fi nevoie de timp suplimentar”, a declarat Sofroni.
Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, a solicitat să se pună accentul pe calitate, chiar dacă acest lucru înseamnă o deplasare a termenului de inaugurare a monumentului. Edilul a menţionat că ar fi de dorit ca monumentul să fie montat până la 1 septembrie.
Monumentul victimelor represiunilor staliniste urma să fie dezvelit pe 6 iulie.
Timpul.md (A.G.) via IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!