Astăzi 21 Ianuarie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 16:28
Abonamente

Actualitate 13 Septembrie 2017, ora 12:24

politicăÎNCOTRO? Victor Gaiciuc, tatăl finului lui Igor Dodon, candidatul propus de președinție la funcția de ministru al Apărării

Marime Font

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Igor Dodon a anunțat astăzi că a expediat o scrisoare Guvernului, în care refuză candidatura lui Eugen Sturza la funcția de ministru al Apărării. Totodată, șeful statului a menționat că a semnat o scrisoare în care recomandă Guvernului să-l înainteze pe Victor Gaiciu, un general care a îndeplinit funcția de ministru al apărării al Republicii Moldova (19 aprilie 2001 - 15 octombrie 2004), transmite tv8.md.

Victor Gaiciuc s-a născut la data de 12 martie 1957 în satul Pepeni, raionul Sîngerei. A absolvit Școala superioară militară de aviație din Harkov (în 1978) și apoi a studiat la Academia Militar-Politică din Moscova, Departamentul forțelor armate aeriene (1986-1989), obținând ulterior titlul științific de Doctor în științe istorice. În anul 1997 a urmat cursuri la Colegiul NATO din Roma.

După absolvirea Școlii de aviație din Harkov, în perioada 1978-1986, a fost pilot, pilot principal, comandant de patrulă, locțiitor de comandant de escadron al regimentului de aviație în districtele militare Zabaikalie și Belarus. După cursurile militare superioare absolvite la Moscova, revine în anul 1989 în calitate de șef al Departamentului Instruire și apoi adjunct al comandantului Regimentului de Aviație, responsabil de instruirea personalului în districtul militar Belarus al Armatei Sovietice.



În anul 1993, Victor Gaiciuc se reîntoarce în Republica Moldova, unde este numit în funcția de specialist principal, șef al Secției pentru pregătire umanitară a Direcției Instruire a Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Din anul 1994 este șef al Direcției Instruire. La data de 3 iunie 1997 este numit în funcția de viceministru al apărării, fiind responsabil de instruirea personalului, legislație militară și relații internationale. Este revocat din această funcție la 7 aprilie 1999. Apoi între anii 1999-2000 a îndeplinit funcția de comisar în Departamentul Militar Administrativ al Ministerului Apărării al Republicii Moldova. La 14 aprilie 2000 este numit din nou în funcția de viceministru al apărării, responsabil pentru cooperarea internațională (Parteneriatul pentru Pace, programe de cooperare NATO).

În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, la data de 19 aprilie 2001, colonelul Victor Gaiciuc este numit în funcția de ministru al apărării în Guvernul Vasile Tarlev (1). La data de 20 februarie 2002, a fost avansat la gradul militar de general de brigadă.

A fost demis din această funcție la 15 octombrie 2004, prin decret prezidențial, după ce Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a făcut un demers pentru demiterea sa, fiind criticată activitatea Ministerului Apărării, care a tolerat lipsa unei evidențe reale a patrimoniului militar al Armatei Naționale și cazurile de încălcare a drepturilor militarilor în termen. Această revocare a avut loc ca urmare a unui scandal legat de sustragerea ilegală din depozitele Armatei Naționale a unui lot de arme: 200 de grenade F-1; 31 de aruncătoare de grenade; 90 mii de muniții.

La data de 12 ianuarie 2005, Victor Gaiciuc a fost numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și de Reprezentant al Republicii Moldova la NATO. De asemenea, la 16 decembrie 2005, i s-a adăugat, prin cumul, și funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos, cu reședința la Bruxelles, scrie tv8.md.

Prin Decretul nr. 1026/12 martie 2007, Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, i-a conferit Ordinul „Serviciul Patriei” clasa III, pentru merite în asigurarea capacității de apărare a statului și contribuție la dezvoltarea colaborării dintre Republica Moldova și alte state și organizații internaționale. De asemenea, a fost decorat cu distincții militare ale Republicii Moldova, precum și ale altor țări (Rusia, Kazahstan, Ucraina).

Victor Gaiciuc vorbește limbile rusă și franceză. Este căsătorit și are doi copii. 

tv8.md

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 18 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Bradul sau hoțul

În fiecare an în preajma sărbătorilor apare problema bradului. Pe de o parte cei ca mine – nici un Crăciun fără brad, pe de altă parte cei cu adevărat eco – bradul poate lipsi, iar o altă parte derutată și declarată eco – brad de plastic, uitând că fabricarea acelor...

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Mărul, inelul sau cununa

De Crăciun am ajuns acasă, în Țara Făgetului, unde – cum v-am mai spus și în alți ani – există cele mai frumoase cete de colindători: dubașii.

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Ianuarie 2018, de Dan Nicu

Dodon trebuie să plece

R. Moldova s-a transformat într-un stat în care e nevoie ca Parlamentul să-l suspende, din când în când, pe preşedinte, și să se poată face modificări în structura Guvernului.

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Crăciunul în tranșee

De sărbători avem mult timp liber și de multe ori îl consumăm, cu rost sau fără, în fața televizoarelor, ceea ce ne face să ne întrebăm despre cum sărbătoreau oamenii altădată.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 15 Ianuarie 2018, de Constantin Tănase

... pe sub deal, pe sub pădure...

 (Fabulă modernă cu morală eternă) ... cu alte cuvinte, pe sub deal, pe sub pădure se duc fetele la mure. Să se știe însă că treaba nu-i simplă, ci intercontextuală, alegorică, misterioasă și geopolitică, deoarece, dealul e fiul legitim al Carpaților, iar pădurea e fiica dreaptă a...

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md