Actualitate

Vopselele de pe piaţa internă au concentraţii periculoase de plumb

Niciuna din cele 31 de cutii de vopsea procurate în cadrul verificărilor nu a avut indicate pe etichetă informaţii despre conţinutul de plumb şi puţini producători descriu detaliat ingredientele chimice ale vopselelor.

Preşedintele Asociaţiei „EcoContact”, Andrei Isac, a declarat într-o conferinţă de presă la IPN că majoritatea inscripţiilor de prevenire de pe cutiile de vopsele s-au rezumat la: „periculos pentru resursele acvatice” sau „a se păstra în locurile ferite de copii”, dar au lipsit avertizări legate de efectele nocive ale plumbului sau altor compuşi asupra sănătăţii copiilor sau femeilor gravide. Acesta a specificat că vopselele de import şi cele produse la noi au compuşi ai plumbului pentru rezistenţă sau luciu mai bun. Cel mai ridicat conţinut de plumb s-a constatat în vopselele de nuanţe galben, roşu sau oranj, unde concentraţiile depăşesc limitele admisibile.

Andrei Isac a subliniat că în timpul efectuării studiului s-au depistat şi alternative pentru vopselele cu conţinut de plumb. Acestea sunt la fel de accesibile, iar preţurile sunt comparabile. Este vorba de vopsele pe bază de apă sau ulei.

Svetlana Bolocan, şefă de direcţie la Ministerul Mediului, a spus că obiectivele Săptămânii Internaţionale de acţiuni de prevenire a contaminării cu plumb se axează pe informarea şi majorarea gradului de conştientizare a impactului contaminării cu plumb. „Organizaţia Mondială a Sănătăţii a catalogat expunerea la plumb drept una din cele zece ameninţări la adresa mediului la nivel global”, a subliniat Svetlana Bolocan.

Elena Jardan, şefa Laboratorului de toxicologie experimentală al Centrului Naţional de Sănătate Publică, a menţionat că nu există niciun nivel inofensiv pentru sănătate atunci când vorbim de conţinutul de plumb în organism. Plumbul este toxic pentru sistemul nervos central, sistemul de reproducere, rinichi etc. Este deosebit de periculos şi pentru creierul copilului şi poate afecta în mod grav gradul de dezvoltare intelectuală şi poate duce la scăderea aptitudinilor de a învăţa.

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului global al IPEN – reţea internaţională de ONG-uri formată din 700 de organizaţii din 116 de ţări care lucrează pentru a reduce şi elimina substanţele periculoase, toxice la nivel internaţional precum şi naţional.

IPN

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *