Politică

Voronin, către Candu: Nu ţi-e ruşine să stai lângă Leancă? A semnat pentru 13 miliarde VIDEO

De asemenea, Voronin l-a întrebat pe Candu ce se va întâmpla în continuare cu Leancă, dacă va fi sau tras la răspundere sau nu.

„Eu am pus întrebarea organelor oficiale ale statului. 13 miliarde a semnat acest individ. (referindu-se la garanţia de stat semnată de Guvernul Leancă pentru BNM, care trebuia să transfere 13 miliarde de lei către băncile fraudate). Nu ţi-i ruşine să stai lângă dânsul? Iată cum am pus eu întrebarea şi răspundeţi oficial, toţi cine sunteţi azi la conducere”, a declarat Vladimir Voronin, adresându-se către Candu.

În replică, preşedintele Parlamentului a menţionat că „la Procuratura Generală sunt mai multe dosare care sunt în instrumentare în tot ceea ce ţine de frauda bancară. Până nu există o persoană X condamnată, acea persoană X se bucură de prezumţia nevinovăţiei”.

Şi vicespeakerul Iurie Leancă a comentat acuzaţiile liderului PCRM. El i-a sugerat fostului preşedinte de stat să privească filmuleţul său video de pe pagina de Facebook, unde explică despre relaţia sa cu BM şi FMI. „Ţin foarte mult la relaţia cu BM şi FMI.

Ţin foarte mult la ceea ca să nu politizăm măcar această relaţie. Dacă o să vă uitaţi, o să privepeţi. Dacă nu, vog să-mi spuneţi şi vin să vă explic. La fel, vin să vă explic ce s-a întâmplat pe timppul dumneavoastră că daţi dovadă de atâta ipocrizie şi minciună”, a subliniat Leancă.

Amintim că în anul 2014, după faimosul scandal „furtul miliardului”, când din sistemul bancar a fost sustras aproape un miliard de dolari, Iurie Leancă a semnat o hotărâre de Guvern, prin care oferea garanţii de stat Băncii Naţionale pentru acordarea creditelor de urgenţă celor trei bănci falimentate. Ulterior, ex-premierul afirma că aceasta decizie a fost necesară pentru ca oamenii să nu-şi piardă banii pe care îi păstrau în acele bănci şi menţiona că a fost luată după consultarea cu FMI şi Banca Mondială.

Banca Mondială din Moldova a emis o declaraţie miercuri, 14 iunie, în care neagă afirmaţiile lansate recent de către fostul premier Iurie Leancă cu privire la faptul că el s-ar fi consultat în anul 2014 cu reprezentanţii Băncii Mondiale atunci când a decis să semneze o garanţie pentru Banca Naţională, după frauda bancară din BEM, Unibank şi Banca Socială.

Ulterior, şi Fondul Monetar Internaţional a dezminţit afirmaţiile ex-premierului Iurie Leancă potrivit căruia garanţiile acordate în anul 2014 de către Guvern Băncii Naţionale au fost consultate cu Banca Mondială şi FMI.

Citeste mai mult: adev.ro/oryv3f 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *