Ultima oră

Voronin: Usatîi nu face nimic în Bălţi. Lui Sturza îi pune cineva o casetă în gură ca să vorbească. Dolganiuc a furat tot Cartelul ţărănesc

„Nici referendumul, nici alegerile parlamentare anticipate nu vor rezolva problemele ţării. Nu este necesară demisia tuturor, doar a celor mai răi. Dacă această guvernare cade, nu înseamnă că vom avea numaidecât alegeri anticipate. Se va forma un alt Guvern. Nu se hotărăsc prin demisie toate problemele”, a precizat liderul comunist.

Vladimir Voronin crede că protestele din centrul capitalei nu vor avea finalitatea aşteptată, deşi nu exclude că intensitatea protestelor ar putea să crească în ajunul alegerilor prezidenţiale. „Platform „DA” a fost formată pentru ca unii să se lanseze în politică şi să-şi rezolve problemele. Nu sunt ei cei mai cinstiţi oameni. Nu este justificat ca un partid, reprezentativ în Parlament, să stea în corturi. Noi le cunoaştem comportamentul când erau în echipa noastră, le sărea repede surcica. Problemele trebuie rezolvate în Parlament, dar nu prin demisii”, a declarat preşedintele PCRM.

În opinia lui Voronin, evenimentele din Republica Moldova sunt rezultatul unor influenţe puternice din exterior, dar nu exclude şi existenţa unor astfel de influenţe din interior. „Influenţele pe plan intern sunt reprezentate de interesele criminal oligarhice din Alianţă. Mai sunt influenţe din exterior ” a spus fruntaşul comuniştilor.

Vladimir Voronin nu a exclus că va putea candida pentru un nou mandat la şefia statului şi a dat de înţeles că potenţialii candidaţi la funcţia de preşedinte nu corespund pentru înalta funcţie. „Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Dar cei despre care se vorbeşte nu se califică pentru funcţia de preşedinte. Usatîi nu face nimic în Bălţi. Lui Sturza îi pune cineva o casetă în gură ca să vorbească. Dolganiuc a furat tot Cartelul ţărănesc „Sfântul Gheorghe”. Maia Sandu mai bine să conducă spitalul de psihiatrie. Nici în aşa numitul Consiliu al Marii Adunări Naţionale nu sunt oameni potriviţi. Toţi au probleme”, a declarat Voronin.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *