Cultură

Zilele Sadoveanu la Verşeni

Mama scriitorului, Profira Ursachi, avea în „mezalianţa" cu Alexandru Sadoveanu, avocatul din Paşcani, o „poziţie (…) ciudată", după cum mărturiseşte chiar fiul. În vremea când „iniţierea în tainele vieţii vechi încă nu se desăvârşise" asupra Profirei, „târgul o smulse din lumea ei printr-un accident năprasnic. Accidentul acesta era iubirea – ale cărei roade de multe ori sunt amare şi otrăvite". Aşadar, „ţăranca" din Verşeni „nu putea fi fericită în mediul orăşenesc". Legătura directă cu satul natal era o terapie pentru ea. Acest contact, început precoce, cu mediul fizic şi spiritual al Verşenilor mamei avea să-i producă scriitorului următoarea reflecţie: „Dacă maică-mea nu şi-ar fi trăit copilăria (…) în satul sărac ce se cheamă Verşeni şi dacă nu veneam cu ea din când în când de la Paşcani la bătrânii noştri, şi dacă n-aş fi ascultat despre împrejurări şi oameni de odinioară, tot ce-a fost durere şi iubire, asupriri şi răzbunări, ar fi rămas pururi închis sub stânca uitării".

Verşeniul nu poate fi disociat de biografia şi opera sadoveniană. Acest fapt e consacrat atât de scriitor, în scrierile sale de natură autobiografică, cât şi de exegeţii săi. De aceea, la Verşeni, manifestările omagiale intitulate generic Zilele Sadoveanu au avut mereu anvergură, profunzime. Deşi casa bunicilor nu mai este, Şcoala din Verşeni a preluat o parte din funcţiile unei imaginare (şi necesare) case memoriale, zeci de ani primind oaspeţi iubitori de slovă sadoveniană şi organizând serbările comemorative anuale. Cartea de Onoare a Şcolii e plină de semnăturile unor personalităţi notorii din lumea literară. Pelerinajele literare anuale îl aveau mereu ca „ghid literar” pe regretatul academician Constantin Ciopraga, cel mai important istoric şi critic literar al celui supranumit „Ceahlăul literaturii române”.

Trebuie spus că efectele curentelor resentimentare („corecte politic”) l-au atins, cu grave consecinţe, şi pe Sadoveanu, cel considerat „un miracol” care nu s-a mai petrecut decât cu Eminescu. De aceea, în ultimii 15 ani, Zilele Sadoveanu deveniseră la Verşeni doar modeste medalioane literare ale şcolarilor locului.

Anul acesta, însă, manifestarea omagială care a încheiat ciclul de acţiuni din prima decadă a lunii noiembrie a recăpătat consistenţa pierdută. Gazdele (Primăria comunei Mirosloveşti şi cadrele didactice) au organizat pe 11 noiembrie un simpozion la care au participat oaspeţi din Basarabia (scriitorul şi publicistul Vlad Pohilă, profesorul universitar Vasile Şoimaru, publicist, coautorul monografiei Neamul Şoimăreştilor – 500 de ani de istorie şi celebrul naist Vasile Iovu, artist al poporului), prof. Ana Nazarov (directoarea Casei Memoriale M. Sadoveanu din Fălticeni) şi poetul fălticenean Alexa Paşcu, prof. Carmen Dumitriu (directoarea Colegiului M. Sadoveanu din Paşcani), precum şi doi scriitorii veniţi de pe meleagurile lui Avram Iancu – Mihai Barbu şi Marian Boboc împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, fiu al Verşeniului, Costel Avram, primarul oraşului Flămânzi, jud. Botoşani, Constantin Pitorac, însoţit de publicistul Gabi Gomboş.

Gazdele (prin reprezentanţii lor, primarul comunei, Ionuţ Gospodaru şi subsemnatul) au prezentat asistenţei un expozeu detaliat privind legăturile fizice şi spirituale ale prozatorului cu satul bunicilor, iar invitaţii au avut intervenţii legate de opera şi viaţa marelui prozator, remarcându-se scriitorii de la Chişinău. Scriitorul Vlad Pohilă a relevat însemnătatea cărţilor lui M. Sadoveanu pentru basarabeni în timpul ocupaţiei bolşevice, venind cu date privind titlurile editate la Chişinău, tirajele acestora, ce au atins un milion de exemplare. Profesorul universitar Vasile Şoimaru a vorbit despre felul cum l-a marcat, în copilărie, romanul Neamul Şoimăreştilor, despre monografia sa dedicată Neamului Şoimăreştilor (dovedind existenţa reală a dregătorilor domneşti cu acest nume, unii dintre ei cu moşii şi pe meleagurile verşenene), despre colecţia sa din 22 de ediţii ale faimosului roman sadovenian, apărute în Ţară, în Basarabia sau chiar la Moscova, unele dintre ele prezentându-le publicului de la Verşeni. Poetul fălticenean a citit din poeziile sale inspirate de locuri atinse de condeiul Maestrului, iar publicistul hunedorean Mihai Barbu a subliniat întâmplarea de a fi şi el un reprezentant al unui loc devenit „un Sadoveanu” (Valea Frumoasei) şi a citit publicistică inspirată de o vizită anterioară la Verşeni.

Elevii de la şcolile din Verşeni şi Mirosloveşti au prezentat scenarii după texte sadoveniene („Baltagul”, „Dumbrava minunată”, „Hultanul”), iar excepţionalul artist Vasile Iovu, intermediat de naiul adus cu sine, a impresionat asistenţa cu arta sa.

Oaspeţii satului Verşeni au participat şi la un tedeum oficiat de pr. prot. Pavel Postolache împreună cu un sobor de preoţi din satele comunei. Ceremonialul religios dedicat scriitorului s-a desfăşurat în biserica seculară în a cărei cristelniţă a fost creştinat copilul Mihail Ursachi (numele scriitorului până la vârsta de 12 ani).

Scriitorii-oaspeţi au oferit localnicilor cărţile lor, cu dedicaţii şi autografe. Ziua omagială s-a încheiat cu o vizită a oaspeţilor la „Hanu’ Ancuţei”, locul scos din anonimat de condeiul „celui mai mare narator de istorisiri din literatura noastră”.

Gheorghe Pârlea,
comuna Mirosloveşti, jud. Iaşi

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *