Provocate cel mai des de creşterea sau scăderea bruscă în greutate, vergeturile de pe picioare sau din jurul taliei devin o problemă în anotimpul cald.
În sezonul cald trebuie să acordăm o atenţie deosebită îngrijirii tenului.
Roşcatele nu pot să treacă neobservate.
Zilele libere şi mesele îmbelşugate au fost de un real ajutor în acumularea câtorva kilograme.
Femeile care au un ten cu probleme se confruntă cu agravarea acestora odată cu venirea primăverii, datorită schimbării vremii şi a temperaturilor.
Micile probleme ale unghiilor nu pot fi ascunse sub stratul gros de ojă.
Ţi se întâmplă destul de des să te trezeşti dimineaţa chiar în ultimul moment şi nu mai ai timp pentru a te aranja?
Femeile vor mereu să arate cât de bine se poate, iar pentru aceasta petrec destul de mult timp în faţa oglinzii.
Paştele se apropie, iar tu cu siguranţă ţi-ai propus să ţii post măcar în ultima săptămână.
Nu trebuie să dai fuga la dulăpiorul cu medicamente sau la farmacie imediat ce apar primele semne ale răcelii.
Sezonul fustelor şi al rochiilor se pregăteşte să ia starul, iar picioarele tale trebuie să arate cât mai bine.
Nu de puţine ori te simţi copleşită de toate problemele, îţi vine să laşi totul baltă şi vrei să îţi iei o pauză binemeritată.
Trecerea de la un anotimp la altul, mai ales de la iarnă la primăvară, ne bucură, ne redă optimismul şi încrederea şi ne face dimineţile senine.