Timpul

Vă mai aduceţi aminte de celebra replică din filmul sovietic „Ivan Vasilevici îşi schimbă profesia”, rostită de ţarul Ivan cel Groaznic: „Crezi că nouă, ţarilor, ni-i uşor!”? Mi-am amintit de aceasta când l-am auzit pe un ex-ţar al RM - îmi scapă numele - spunând că cei mai nefericiţi copii din ţara noastră sunt fiii preşedinţilor.

Exclusiv online

„Nu sunt mare fan al ştirilor de la „Omega”, dimpotrivă, dar în acest caz se pare că nu se înşală...”, cam astfel au început, miercuri, mai multe postări de pe Facebook, cu referire la câteva „ştiri-bombă” difuzate de o agenţie de presă (de tristă faimă) privind relaţia specială dintre actualul şef al vămilor, Tudor Baliţchi, cu premierul Vlad Filat. Nu sunt nici eu mare fană a acestei agenţii de presă, mai ales că de fiecare dată, ca prin miracol, ştirile acesteia se sincronizează armonios cu subiecte similare apărute în alte mass-media (de tristă faimă), precum ar fi „Flux”, „Moldova Suverană”, NIT sau N4.

Baronul ţiganilor din republică, fiind întrebat cum a reacţionat la proverbul folosit de ex-preşedintele Voronin, a răspuns filozofic, tot printr-un proverb despre ţigani: „Ce ţi-i, măi ţigane, când te fluieră? - Nu mi-i nimic, dar parcă tot mă zgârie…”.

Ce facem mai departe cu şcoala naţională? Acest semn de întrebare a devenit astăzi principala preocupare a cadrelor didactice, a părinţilor şi elevilor, a savanţilor şi politicienilor. Este un semn de mare întrebare şi nicidecum nu este vorba de o campanie a cuiva împotriva altcuiva, de o reglare de conturi sau de altceva. Pur şi simplu, a bătut ceasul când urmează să decidem: ori creăm absolut toate condiţiile pentru a-i învăţa pe copiii noştri CARTE, ori continuăm să-i învăţăm pe copiii noştri doar nişte năstruşnice deprinderi de viaţă.

Săptămâna trecută s-au întâmplat câteva lucruri ce ar trebui să ne trezească din dulcea amorţeală istorică în care ne-am cufundat în ultimele decenii. Cine a urmărit vineri şedinţa în plen a parlamentului, unde s-a dezbătut chestiunea instituirii unei medalii jubiliare în legătură cu ziua de 9 mai, nu a putut să nu descopere cu groază că trăim într-o societate bolnavă.

Presa opoziţiei comuniste a reacţionat foarte iritată la decizia guvernului de a marca pe 9 mai „65 de ani de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial” şi Ziua Europei, dar nu, precum consideră istoriografia rusă şi sovietică, „Ziua Biruinţei”, adică „65 de ani de la terminarea Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.

Astăzi doresc să pun punctul pe „i” într-o chestiune de principiu: care presă a contribuit cel mai mult la victoria liberal-democraţilor şi la înfrângerea comuniştilor şi a pepecediştilor? O remarcă, în context: presa greşeşte când vorbeşte doar despre înfrângerea comuniştilor în electoralele din anul trecut, pentru că o pierdere nu mai puţin răsunătoare au suferit-o şi pepecediştii lui Roşca, iar dispariţia acestei formaţiuni din Parlament nu e mai puţin importantă din punct de vedere politic şi moral decât pierderea puterii de către comunişti.

Cristian Tudor Popescu, editorialistul de la „Gândul”, are dreptate când afirmă că jurnalismul pe net este altceva decât jurnalismul de presă tipărită şi că în epoca jurnalismului online „se modifică cititorii, se modifică şi jurnaliştii”. Nu ştiu ce anume a avut în vedere redutabilul ziarist când a zis că „se modifică cititorii”, de aceea voi încerca să iau în discuţie acest aspect al problemei: cine sunt consumatorii jurnalismului online.

Cea mai mediatizată acţiune politică a noii guvernări a fost cea privind micul trafic de frontieră cu România. De ieri, acordul a intrat în vigoare şi, formal-juridic, peste un milion de moldoveni care locuiesc în raza de 50 km de la graniţa cu România vor putea să treacă frecvent frontiera şi să penetreze patria lor istorică până la 50 km de la graniţă cu R. Moldova. Iniţiativa acestui acord aparţine PLDM; tot acestui partid îi aparţine şi meritul de a fi obţinut încheierea acordului. Astfel, Acordul privind micul trafic de frontieră îl avem. Vom avea însă şi micul trafic propriu-zis?

Ziarele online şi portalurile de ştiri se fac pentru omul grăbit. Stă acest om grăbit în holul unui hotel, într-o gară sau aeroport, în avion sau în tren şi vrea să afle ce s-a mai întâmplat nou în ţara sa ori în lume. Deschide pagina web şi începe a „frunzări” ştirile. Bineînţeles, importanţa şi noutatea ştirii o stabileşte după titlu. Un titlu obişnuit, fără „intrigă”, nu te incită la lectura ştirii.