George Damian: Adevăratele probleme ale Rusiei
Dincolo de imaginea de mare putere, Rusia are probleme grave. Rusia se teme, şi nu fără motive.
( ) Citeşte tot articolul107 mii bugetarii vor primi un PREMIU anual în mărimea unui salariu de funcţie
Angajaţii din unităţile bugetare vor primi un premiu anual în cuantumul unui salariu lunar de funcţie pentru activitatea desfăşurată în 2011, care va fi calculat proporţional cu timpul efectiv lucrat. Excepţie vor constitui cadrele didactice, militarii, efectivul de trupă...
( ) Citeşte tot articolulKODAK intră în FALIMENT
Într-un comunicat de presă difuzat joi dimineața, Eastman Kodak Company a solicitat punerea sub protecția Legii Falimentului. Zvonuri legate de intrarea în faliment a celebrului producător au aparut pe piață la începutul acestui an, dar au fost negate de oficialii companiei.
( ) Citeşte tot articolulCreatorul celui mai mare sistem piramidal din lume: "Scopul meu final e Apocalipsa financiară"
La cei 56 de ani ai săi, Serghei Panteleevici Mavrodi are la activ cel mai mare sistem piramidal din lume, prin care circa 30 de milioane de persoane din Rusia şi fostele republici URSS şi-au pierdut banii în 1994 şi peste patru ani petrecuţi la închisoare.
( ) Citeşte tot articolulEURO se prăbușește față de dolar
Undă de şoc în toată Europa: agenţia Standard&Poor's (S&P) a scăzut vineri ratingul Franţei, Austriei, Malta, Slovacia şi Slovenia cu o treaptă, iar Italia, Spania, Portugalia şi Cipru au pierdut două trepte, potrivit mai multor surse.
( ) Citeşte tot articolulLecţii din istorie: Top 5 lideri europeni care au scos Europa din criză
Într-o Europă sufocată de criza datoriilor bugetare din zona euro, tot mai mulţi economişti vorbesc despre eşecurile liderilor europeni în manevrarea instrumentelor Uniunii.
( ) Citeşte tot articolulComisia Europeană ajută Ucraina cu 105 milioane €
Foto: stratfor.com
Comisia Europeană a decis deblocarea a 105 milioane de euro pentru a susţine dezvoltarea administraţiei şi a regiunilor din Ucraina, precum şi eficientizarea sectorului energetic al ţării, a anunţat executivul european într-un comunicat, transmite vineri agenţia RIA Novosti.
( ) Citeşte tot articolulGermania: Întreaga Europă, inclusiv Anglia va ajunge la un moment dat să folosească euro
Toate statele din Europa vor folosi într-o zi euro, inclusiv Marea Britanie, a declarat ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, potrivit agenţiei locale DPA, citată de Bloomberg.
( ) Citeşte tot articolulEconomia României a crescut în T3 cu 4,5%, depăşind cu mult estimările
Economia României a urcat în trimestrul trei cu 4,5% comparativ cu acelaşi trimestru din 2010, după ce faţă de trimestrul doi acesta a avansat cu 1,9%, arată estimările "semnal" ale Institutului Naţional de Statistică (INS).
( ) Citeşte tot articolulGrecia incapabilă să plătească
Foto: Horsch (presseurop.eu)
Datoria grecească a scăpat de sub control. Această tulburătoare concluzie a Comisiei Europene vine chiar dinspre Atena.
( ) Citeşte tot articolulUn laureat NOBEL în economie comentează ”nonsensul” RETROGRADĂRII SUA
Foto: ZF.ro
Economistul american Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, cunoscut pentru numeroasele sale analize şi editoriale preluate şi de revista Business Magazin, susţine într-un comentariu publicat în The New York Times că retrogradarea ratingului Statelor Unite de către...
( ) Citeşte tot articolulGeorge Soros: Merkel, vinovată pentru evoluţia crizei euro
Angela Merkel este vinovată pentru evoluţia crizei euro, apreciază miliardarul George Soros, în opinia căruia cancelarul german nu a gestionat corespunzător criza din zona euro.
( ) Citeşte tot articolulIrlanda, noul "gunoi" al Europei
Foto: money.ro
Moody's a tăiat cu o treaptă ratingul de credit al Irlandei, de la "Baa3" la "Ba1", cu perspectivă negativă, retrogradând calificativul în categoria "junk", avertizând că statul va avea nevoie de un nou pachet de bailout din partea...
( ) Citeşte tot articolul(Foto) TOP 10 ţări cu cele mai slabe economii din lume
Forbes a realizat un top al celor mai slabe 10 economii de pe mapamond. Pentru acest top au fost luate în considerare statisticile oferite de FMI privind produsul intern brut (PIB), inflaţia, PIB-ul pe cap de locuitor şi starea actuală a contului curent din 177 de state.
( ) Citeşte tot articolulTop 10 ţări care pot intra în incapacitate de plată
Foto: incont.ro
Analiştii de la Markit Credit Research au întocmit o listă a ţărilor care pot intra în incapacitate de plată, potrivit investitorilor. Pe listă apar state cu un nivel imens al datoriei publice şi unde riscul de neplată al acesteia este foarte mare.
( ) Citeşte tot articolulFilat şi-a scos babuinii la hora anticipatelor
Regizorii spectacolului moldovenesc pe tema alegerii (nealegerii) preşedintelui menţin treaz interesul publicului prin noi modificări de text, noi replici şi chiar prin introducerea unor noi eroi secundari şi principali.
( ) Citeşte tot articolulUniunea Europeană nu e dracul!
Deşi am reacţionat împotriva campaniilor iniţiate pe Facebook în general împotriva Bisericii, iar în particular împotriva Patriarhului Daniel, trebuie să recunosc că mi-a plesnit obrazul când l-am auzit pe Marchel, episcopul de Bălţi, la TV.
( ) Citeşte tot articolulFăţărnicia moldovenilor chirilici
Frica de regimul sovietic, dar şi ideologia acestuia de mutilare a conştiinţei noastre naţionale au făcut ca, chiar şi după obţinerea independenţei R. Moldova, mulţi dintre conaţionalii noştri să se teamă de a pronunţa nişte adevăruri istorice, adevăruri pe care se sprijină fiinţarea noastră.
( ) Citeşte tot articolulContorul din baie şi dorul de comunism
Curtea de Apel va decide astăzi dacă are dreptate contorul personal al consumatorului sau cel comun din bloc.
( ) Citeşte tot articolul„Piatra lui Ghimpu” şi o problemă falsă - moldovenii vor alegerea preşedintelui
Potrivit ultimelor sondaje, moldovenii, în masă, ar fi, chipurile, afectaţi de nealegerea şi extrem de interesaţi în alegerea şefului statului.
( ) Citeşte tot articolulImpotenţa organelor de forţă sau în aşteptarea reformei pierdute
Mai ţineţi minte comportamentul poliţiştilor din perioada regimului Voronin?
( ) Citeşte tot articolulCe am - şi nu am - învăţat la şcoală
Săptămâna trecută, o tânără extrem de inteligentă şi talentată din Chişinău m-a rugat să răspund la un mini-sondaj şi să-i spun: 1. trei lucruri bune pe care le-am învăţat la şcoală; 2. trei lucruri inutile pe care le-am învăţat la şcoală; 3. aş fi vrut să...
( ) Citeşte tot articolulTeroarea nefirescului: în RM a fi român înseamnă a fi extremist
Igor Dodon, la un post tv, declara că el, ca politician cu viziuni socialiste, se plasează între „cele două poluri extremiste - Partidul Comuniştilor lui Voronin şi Mihai Ghimpu”.
( ) Citeşte tot articolulConfruntarea Ceauşescu-Brejnev asupra anului 1812
Cine vrea să înţeleagă situaţia actuală a relaţiei România - Republica Moldova - Federaţia Rusă trebuie neapărat să citească stenograma discuţiilor dintre Nicolae Ceauşescu şi Leonid Brejnev purtate în august 1977.
( ) Citeşte tot articolulProtestele comuniştilor şi lupta împotriva Bisericii
Nu am fost niciodată prea credincios, deşi sunt creştin-ortodox.
( ) Citeşte tot articolulUn oximoron: democraţia comunistă sau Provocatorii
Cuvântul „oximoron” este un franţuzism şi, conform DEX-ului, exprimă un procedeu stilistic care constă în a uni două cuvinte în aparenţă contradictorii (cum ar fi „tăcere elocventă”) pentru a da expresiei un caracter neaşteptat.
( ) Citeşte tot articolulCopii… la 40 de ani
Mătuşa Maria, la cei 70 de ani ai săi, încă mai face naveta la Chişinău. Nu de voie, ci mai mult de nevoie, pentru că singurul ei fecior, Dumitru, a rămas fără lucru.
( ) Citeşte tot articolulCalvarul Basarabiei: de la preotul Mateevici la popa Marchel
Articolul meu din nr. de vineri al TIMPULUI („Se caută un proroc pentru R. Moldova”) le-a oferit unora ocazia să-şi demonstreze competenţele în materie de semantică a limbii române.
( ) Citeşte tot articolulNepoţeii lui Beria
Cineva vrea să facă un fel de Costiujeni din toată republica.
( ) Citeşte tot articolulÎncepe Rusia să dea înapoi teritoriile ocupate?
La Moscova au apărut câteva ştiri legate de teritoriile cucerite de Rusia şi eventualitatea ca ele să fie cedate.
( ) Citeşte tot articolulTundeţi-mă ca Hose Pablo sau ca Alexandru Vakulovski
Pe la sfârşitul anilor optzeci, eram înnebunit după poezia lui Mircea Dinescu.
( ) Citeşte tot articolulDespre „experţi” şi un studiu despre studenţii moldoveni din România
Dacă, acum câţiva ani, RM era o prezenţă foarte rară în presa şi în dezbaterile din spaţiul public românesc, mai nou, datele problemei s-au schimbat destul de mult.
( ) Citeşte tot articolulCitite articole Timpul.md
- Azi AIE va decide alegerea unui președinte neafiliat politic, iar Ghimpu nu va mai fi SPEAKER Citit de: 3680
- O ţară din Europa aproape s-a vândut ruşilor Citit de: 3545
- Ce au discutat liderii AIE. Propunerea PL, Vasile Nedelciuc, a fost RESPINSĂ de PLDM Citit de: 3425
- Marea Neagră "a îngheţat" Citit de: 3398
- Se caută un proroc pentru R. Moldova Citit de: 3283
- EXCLUSIV în TIMPUL: „Mafia paşapoartelor” controlată de Birștein – o crimă odioasă contra Moldovei Citit de: 7107
- Câteva reflecții privind puciul lui Voroșka! Citit de: 6174
- Ce proprietăţi şi-a însuşit Roşca în anii 1989-2009 Citit de: 5892
- Acuzat de trafic de influenţă de un antreprenor, viceministrul Guţuţui ne roagă „să nu-l dăm în ziar” Citit de: 5307
- AIE RENUNȚĂ LA REFERENDUM! Citit de: 4598
Noi articole Timpul.md
- Azi, ora: 14:30 EXCLUSIV în TIMPUL: Valeriu Pasat face mărturii despre Roşca şi Voronin
- Azi, ora: 14:20 Deputaţii îşi reiau activitatea în Parlament
- Azi, ora: 13:30 România merge cu două filme la Berlinale 2012
- Azi, ora: 12:38 Vitalia Pavlicenco despre înțelegerea dintre Filat și Dodon: "Ghimpu nu trebuie să cedeze"
- Azi, ora: 12:30 A încercat să treacă ilegal frontiera CĂLARE pe un cal
SondajSPUNE-ŢI părerea şi votează. Opinia ta contează.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cu cine ați vota?
Articole
- 9 Februarie 2012 Pui pe sticlă Ingrediente: - un pui -3 catei de usturoi - o bucatica de...
- 9 Februarie 2012 Cum să-ţi începi ziua bine Nu intotdeauna este usor sa te trezesti binedispusa...
- 8 Februarie 2012 “Tom Yum Goong” – Supă iute de creveţi Ingrediente: - jumătate kg creveţi - 4 cesti supa de...
- 8 Februarie 2012 Mâncarea prăjită în ulei de floarea soarelui sau de măsline poate să nu fie dăunătoare Mâncarea prăjită în ulei de floarea soarelui sau de...
- 7 Februarie 2012 Ceai BIO iarna Ceaiul este cea mai consumata bautura de pe glob, dupa...
- 7 Februarie 2012 De ce mâncarea gătită îşi schimbă gustul de la o zi la alta? Aţi remarcat cu siguranţă şi voi că ceva extrem de...
Ştiri pe scurt
- România merge cu două filme la Berlinale 2012 @ 13:30
- A încercat să treacă ilegal frontiera CĂLARE pe un cal @ 12:30
- TIMPUL a stabilit câştigătorul celor două invitaţii la show-ul formaţiei "Alex Calancea Band" @ 12:20
- Guvernul României va oferi acelaşi număr de locuri de studii pentru tinerii din Republica Moldova @ 12:11
- Tutorii şi părinţii care au doptat copii vor primi lunar mai mulţi bani @ 12:00
- Alexandru Tănase a fost RECUZAT de la şedinţa de astăzi a Curţii Constituţionale @ 11:31
- Toate tarabele din preajma Pieţei Centrale au fost evacuate @ 11:05
- Guvernul a decis să concesioneze ICR ”Mihai Eminescu” fostul sediu al Zemstvei Guberniale Basarabene! @ 08:47
- Hackerul "Micul fum", condamnat la trei ani de închisoare @ 08:38
- Problema transnistreană trebuie rezolvată cu respectarea integrităţii teritoriale a R.Moldova @ 08:20
- Logan, locul patru în topul celor mai bine vândute maşini din Rusia @ 08:16
Curs valutar
Pentru 09.02.2012
| 1 EUR | 15.9446 MDL | |
| 1 RON | 3.6606 MDL | |
| 1 RUB | 0.4037 MDL | |
| 1 USD | 12.0029 MDL |
MAXIMA ZILEI
Iubirea este o stare în care fericirea altei persoane este esenţială pentru a ta. (Robert Heinlein)
Picătura chinezească
Cine-s boii, cine-i carul? „Nu trebuie de pus carul în faţa boilor”. (Marian Lupu despre discuţiile dintre liderii AIE privind chestiunea alegerii preşedintelui)








