PLDM

„Suntem conştienţi de responsabilitatea care ne revine!”

Liderii celor patru partide democratice care au trecut pragul electoral în alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie - Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa „Moldova Noastră” - au semnat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă comune, declaraţia de constituire a Coaliţiei de guvernare „Alianţa pentru Integrare Europeană”.

Atac banditesc în capitală

Un simpatizant al PLDM a fost lovit cu un cuţit de trei mascaţi în timp ce păzea panourile publicitare ale formaţiunii
Infracţiunea a fost săvârşită ieri, la 4.20, dimineaţa, pe Piaţa Constituţiei din sectorul Buiucani al capitalei. Indivizii, bine făcuţi, toţi de peste 1,80 m înălţime, care veniseră să distrugă panourile publicitare, purtau măşti pe faţă. La solicitarea victimei, la faţa locului au venit două maşini de poliţie şi o ambulanţă. Până în prezent, angajaţii Comisariatului de poliţie al sectorului Buiucani încă nu i-au identificat pe infractori.

Republica Gulag

Astăzi se împlinesc 60 de ani de la al doilea val de deportări masive operate de regimul comunist al Moscovei pe teritoriul R. Moldova. Peste 40 mii de persoane au fost duse forţat în gulagul stalinist, iar toate bunurile rămase în gospodăriile deportaţilor le-au confiscat cotropitorii.