Cautarea dupa "concurs de opera" a generat 65 rezultate
Preşedintele Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu, consideră că prin decizia Parlamentului de a-l desemna în funcţia de şef al CNA pe Ruslan Flocea şi cea de a-l propune...
Mărturisesc că, pe măsură ce trec anii, mă simt tot mai descumpănit în faţa luărilor de poziţie tranşante si sigure pe ele care apar periodic în presă, cu mare succes şi pe...
Profesorul Victor Crăciun, al cărui curs de literatură l-am audiat în studenție la Universitatea din Iași, l-a numit pe Eminescu, într-una din lucrările sale, „unificatorul...
Zece personalități marcante din domeniul medicinii, științei, literaturii, culturii, artei agriculturii, din segmentul de caritate și securitate au fost distinși cu Premiul Național, vineri,...
Absolvenții ciclului liceal au susținut astăzi, 8 iunie bacalaureatul la limba de instruire. Proba a fost susținută de 15 348 de candidați, dintre care 12 608 au rezolvat testul de examen la...
În cadrul vieții cotidiene, aspectele legate de petrecerea timpului liber, prezintă o importanță deosebită în ansamblul vieții de zi cu zi a fiecărui individ (în cazul de...
Calumniare audacter semper aliquid haeret. De 24 de ani, conservatorii n-au dat decât dovezi că sprijină din inimă orice instituţie liberală care ar asigura progresul afară de...
Pechea S. Alexandrescu (1849 - 19. 03.1924, Cimitirul Eternitatea) a fost un mare actor, născut la Piatra Neamț și decedat la Iași. A făcut studii liceale la Roman, la Liceul Meltz, dar a...
Femeile basarabene... un evantai de personalități. Orice nume ascunde în spatele său nu doar un destin ci și o tulburătoare istorie...
La concursul de eseuri dedicat poetului Grigore Vieru şi-au testat cunoştinţele şi măiestria de a scrie atât elevii şi studenţii, cât şi persoanele adulte. Doritorii de a...
Despre existența scriitorului Mihail Anghel Valli am citit o succintă informație încă în 1983, la Arhiva de Stat a RSSM, în dicționarul manuscris al lui Emanoil Poleac, dar...
Constructorul american de automobile Ford plănuiește folosirea în comun a dronelor cu autovehiculele autonome pentru o mai bună orientare în trafic, în special în zonele...
Mi-am făcut o obișnuință, pe care o împart de fiecare dată cu voi, de a scrie despre locurile pe care le vizitez. Oameni, orașe, sate, țări, evenimente la care particip și pe care le...
Ana Moraru este originară din orașul Soroca. Are studii muzicale, iar actualmente este solistă la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
La Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo” s-a încheiat ieri Salonul Internaţional de Carte, ediţia a XXV-a - Bookfest Chişinău, care s-a desfăşurat în...
Motto: „Câțiva nebuni și-au spus la masă:„numai noi formăm lumea bună aici. Și lumea îi credea” (Luc de Clapiers)
Interviu cu ex-premierul Valeriu Streleț, președintele interimar al PLDM
Poezii şi cântece pe versurile marelui poet Adrian Păunescu au răsunat pe 7 noiembrie la Gimnaziul ce-i poartă numele din satul Copăceni, Sîngerei. La baştina poetului a avut loc...
Magistrata Lilia Vasilevici a încercat să influenţeze organizatorii Festivalului Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF XII pentru a exclude din concurs filmul „La Hanul...
Drama Transnistriei interbelice rămâne a fi una mereu redescoperită. Fiecare personalitate implicată în procesul de trecere la alfabetul latin (1931-1937) și mai ales în...
Vezi ce poți face în această săptămână, în Chișinău.
La Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău a fost inaugurată ieri expoziţia „Eminesciana 2014”, ediţia a X-a, informează MOLDPRES.
Un poet al nemuririi, un poet al dorului etern, un poet al adevărului ne-a lăsat orfani în această vară.
Procurorii DIICOT - Structura Centrală și Serviciul Teritorial Iași efectuează vineri 31 de percheziții în București, Ploiești și județul Ilfov, în cadrul unei acțiuni...
Citind materialele legate de biografia lui am avut senzația că acest om în permanență s-a aflat pe linia întâi. Și pe timp de pace, și pe timp de război.