Cautarea dupa "pască" a generat 82 rezultate
Fără îndoială războiul prin acele părți a fost. Dar a fost altfel decât ni l-a prezentat propaganda URSS, țară de la care Republica Moldova s-a desprins în august...
Fundația ”Ion Gavrilă Ogoranu” a publicat fragmente dintr-un jurnal al unui partizan anticomunist și despre cum și-a petrecut acesta Paștele, în 1953, singur și hăituit de...
În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi. Chiar dacă sunt mai puțin cunoscute, acestea au...
A doua zi de Paști poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștilor, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării.
SÂMBĂTA MARE. Ce nu ai voie să faci, înainte de Înviere. În Sâmbăta Mare, prăznuim îngroparea Mântuitorului şi pogorârea Sa la iad.
Anul acesta vom petrece Paştele complet diferit, pentru că îl vom fi acasă, în izolare, unii dintre noi departe de prieteni sau familie. Pentru că tindem să ducem un stil de...
Iata 5 retete de pasca fara aluat si pasca traditionala, pentru ca masa de Pasti sa respecte traditiile strabune.
Pasca se face în Joia Mare. Este pâinea cea mai aleasă a anului. Pe vremuri, în bucătăriile sărmanilor, unde nu era brânză, se folosea o mână de mălai mărunţel, fiert în lapte dulce....
În „Amintiri din copilărie“, povestitorul din Humuleşti scrie despre cum l-a afectat holera, cine l-a tratat şi ce leacuri băbeşti i-au folosit.
La Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, a fost deschisă ieri sărbătoarea, „Săptămâna Luminată la muzeu”, care include un program muzical pascal și...
Sâmbăta Mare aduce cu ea tradiții importante pe care creștinii le repectă cu strictețe. Această zi importantă vine cu o listă de obiceiuri la purtător, pe lângă bucuriile și...
De la an la an, tradiţionalul cozonac moldovenesc pierde teren în faţa celui italian. Brutarii de la cel mai mare combinat de panificaţie spun că, în ultimii 14 ani, producţia de...
Nu există masă de Paşte pe care să nu troneze o pască rumenă care să îţi îmbie mirosul, fie ea cu brânză şi stafide, smântână sau ciocolată.
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului sau Ispasul. Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători pentru enoriași şi este marcată exact la 40 de zile de...
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi, 17 mai, când se fac 40 de zile de la Învierea Mântuitorului, Înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, sau Ispasul, cum i se spune...
Tudor Frunză nu poate merge la mormântul mamei sale, pentru că acesta a dispărut fără urmă…
După mesele grele de Paşte, nutriţioniştii ne recomandă să recurgem la produse mai uşoare, precum fructele sau legumele. Consulantul în nutriţie şi fitness, Cristian Mărgărit, ne...
41% dintre familiile din municipiul Chișinău estimează să cheltuie pentru masa de Paști nu mai mult de 500 de lei. 30% și-au propus să investească între 500 și 1000 de lei. 18%...
În preajma sărbătorilor pascale, candidatul PL la funcția de primar al Capitalie prezintă, într-un video emoționant, cum familia sa păstrează tradițiile și obiceiurile...
Astăzi, societatea privește chiorâș la biserică, exact ca în timpul regimului sovietic, când preoții erau luați în derâdere la orice pas. Cu toate astea, nu se...
Fără doar şi poate, Paştele fără pască este, la moldovenii care-şi iubesc tradiţiile, cam ca nunta fără lăutari.
În ultima săptămână înainte de Paște toate slujbele sunt unice. De altfel, fiecare zi este considerată o treaptă, iar urcușul trebuie să fie eficient, după cum spune...
În Capitală va fi organizat tradiţionalul Iarmaroc de Paşti. care va fi amenajat în Scuarul Catedralei.
Apropierea sărbătorilor pascale readuce în actualitate dilema: ce variantă trebuie folosită pentru a transmite urările celor dragi: Paşti sau Paşte?