Cautarea dupa "din nou poezie" a generat 859 rezultate
Scriam săptămâna trecută de un mare clasic al literaturii universale, însă e bine să ne amintim și de clasicii literaturii române, iar astăzi e ziua ideală să îl...
Poetul, prozatorul şi traducătorul Pavel Darie s-a stins din viaţă în noaptea de 19 spre 20 noiembrie la vîrsta de 85 de ani.
La două săptămâni de la tragedia din clubul Colectiv, pe strada Tăbăcarilor miroase a tămâie, iar clădirea este împânzită de candele, drapele, coroane şi buchete de...
Pe 28 octombrie curent, la Cahul, la Biblioteca „Andrei Ciurunga”, a avut loc un eveniment notoriu, sub auspiciile dnei Rodica Dermenrgi, directoare a Bibliotecii publice raionale,...
La 30 octombrie 2015 s-a împlinit exact un an de când s-a ridicat spre ceruri Constantin Tănase – scriitor, lingvist, publicist, de fapt, ziarist. Cu această ocazie, în...
La o distanță de cinci ani, regizoarea Anca Damian a semnat două filme de animație extraordinare, „Crulic – drumul spre dincolo”, în 2011, și acum „Muntele...
Scriitorul, jurnalistul și omul politic Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți (Basarabia). Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la...
TIMPUL încearcă în continuare să afle de la funcționarii noștri care sunt ultimele trei cărți pe care le-au citit și de ce le-au ales nume pe acestea. Citiți mai jos ce ne-au...
Cea mai recentă carte de poezie a lui Dumitru Crudu, „La revedere, tată”, a apărut în această toamnă la Editura „Tracus Arte”.
TIMPUL a încercat să afle de la deputații noștri care sunt ultimele trei cărți pe care le-au citit și de ce le-au ales anume pe acestea. Citiți mai jos ce ne-au răspuns oficialii.
Într-o toamnă, rătăcind pe una din aleile sud-estice ale cimitirului de pe strada Armenească, am găsit mormântul unei poete pe care schimbarea vremilor a făcut totul ca să n-o...
Știți că există un grup de jurnaliști români care se dau de ceasul morții să convingă întreaga lume că Mircea Cărtărescu e plagiator? Fiindcă a luat fragmente din diferite...
2015 nu anunța, în ianuarie, recolta literară bogată pe care o vedem acum în rafturi. Pornind de la „Armele grăitoare”, ale lui Emilian Galaicu-Păun, cărora acum le...
Competiţia cuprinde secţiunile: „Poezie”, „Proză”, „Eseu” şi „Debut sideral”, având două categorii de vârstă: elevi de gimnaziu şi...
Radu Vancu, poetul, criticul, profesorul, tăticul, soțul și câte și mai câte e el, nu obosește niciodată. Exact ca prietenul său Dragoș Varga. Dacă nu obosește, mai face...
Discutam zilele trecute cu colegii de la TIMPUL...
Recent, la Biblioteca Națională din Moldova, în cadrul celei de-a 24-a ediții a Salonului Internațional de Carte, a avut loc lansarea unor volume de versuri ale poetei Galina Furdui...
Fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014
Corneliu Vadim Tudor a fost cunoscut pentru izbucnirile sale temperamentale, cu caracter naţionalist, combinate cu retorica politcă dură, atât în publicaţiile sale, cât şi...
Pe lângă premiile Salonului Internațional de Carte, acordate de Ministerul Culturii, de Ministerul Tineretului, de Municipiul Chișinău, de Biblioteca Națională, cenaclul Republica al...
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a numit-o pe doamna Sandra-Marylin-Andreea Pralong în funcția de Consilier de Stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din...
Între cele 365 de zile ale anului, s-a găsit şi o zi de aniversare a limbii române. Ziua de 31 august a fost proclamată Ziua Limbii Române, prin Legea 53/ 2013. O...
Casa în care a copilărit poetul Grigore Vieru, din satul Pererâta, raionul Briceni, a fost restaurată şi transformată în casă-muzeu.
Anul 1918 a născut o Generaţie de Aur ...Fenomenul a fost descifrat exact de scriitorul și preotul Gheorghe Cunescu în prefața cărții-manuscris „Publicistul luptător Vasile...
În 2009 veneam din Timișoara la Chișinău cu un proiect nou. Pe lângă poezie voiam și artă vizuală. Ana Toma ne-a realizat o carte-obiect în urma întâlnirii...