Cautarea dupa "limbă" a generat 2763 rezultate
Serviciului de Informaţii şi Securitate informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că urmează a fi sistat încă un site care distribuie știri false cu privire la evoluția...
Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
În timp ce Ungaria este acuzată de către instituţiile europene de exacerbarea sentimentelor naţionaliste şi riscul alunecării guvernului către un regim hibrid care îmbină democraţia cu...
Am intrat în anul 2012 în care comemorăm bicentenarul răpirii Basarabiei de către ruşi, eveniment care a marcat şi încă marchează destinul poporului nostru, prin faptul că...
Nu este prima dată când un oficial de la Moscova acuză existenţa unei politici de „românizare” promovată de Bucureşti în Republica Moldova.
Nu ne-am fi învecinat cu Rusia, dacă nu ar fi existat expansionismul țarist și apoi sovietic.
Ştirile privitoare la România de pe ţărmul de miazănoapte al Mării Negre, la răsărit de Nistru, sunt cu atât mai numeroase cu cât ne apropiem de vremea noastră; ele nu...
Istoricii cunosc foarte bine conceperea, naşterea şi evoluţia conceptelor moldovenism, homo moldovanus şi poporul moldovenesc. Abordarea mea nu va fi strict istorică, ci mai degrabă una...
Citim în ,,Vossische Zeitung” din Berlin, numărul de duminică, 2 decembrie 1877: Rumaenische Skizzen, introducere şi traducere de dna M. Kremnitz (Bucureşti, 1977 la Socek şi...
Evreii ultrareligioși despre care s-a făcut filmul „Unorthodox”, de pe Netflix, se trag din nordul Transilvaniei, din Satu Mare. Pentru a afla mai multe despre viața celor care...
Într-un demers expediat prim-ministrului, președintelui Comisiei pentru Situații Excepționale, Ion Chicu, Avocații Poporului recomandă revizuirea prevederilor din pct.23, 24 din...
O altă temă intens falsificată a fost cea a unirii jumătății de Moldovă scăpată din ghearele Imperiului rus cu Muntenia de la 1859, care a adus un destin comun la două popoare...
O zisă „capodoperă” a grupării de falsificatori ai istoriei Moldovei, slujbași manevrați politic, este cea creată în anonimat, site-ul www.moldovenii.md., unde, în...
E 27 martie, Ziua Unirii, și e o ocazie potrivită să-i răspund domnului Chirtoca, consilier în Consiliul Municipal Chișinău, președintele companiei DAAC Hermes S.A., fondator al...
Dacă Dumnezeu iartă, Istoria nu iartă niciodată (Mugur Andronic)
Portalul unimedia.info controlat de președintelui Igor Dodon, au publicat o știre despre decesul lui Paul Goma, dar au scos orice referire la originea etnică a marelui scriitor. Pentru cei...
Într-o perioadă atât de critică, cu zile, săptămâni la rândul de stat în izolare la domiciliu tindem să…epuizăm toate activitățile pe care le-am putea...
Să fie oare incapacitatea băncilor moldovenești de a ține piept așa-ziselor „atacuri raider” cauzată și de persistența în eroare pe care-o manifestă lucrătorii din...
Câți și-ar da viața pentru tricolor? Maria Isaicul, învăţătoare (profesoară de istorie) din satul transnistrean Cocieri din R.Moldova a fost omorâtă în 19...
Interviu cu liderul grupului parlamentar „Pro-Moldova”, Andrian Candu, despre identitatea și prioritățile viitorului său proiect politic, opțiunile geopolitice și relațiile cu...