Cautarea dupa "untilă" a generat 236 rezultate
În ultimii trei ani, Moldova a avansat considerabil pe calea integrării europene.
Datele problemei în dosarul transnistrean s-au schimbat radical în ultimele săptămâni şi acest lucru nu-l vede doar cel ce nu doreşte să-l vadă.
- Dle Untilă, săptămâna curentă Inspectoratul Ecologic de Stat a împlinit 22 de ani de la fondare. Cum aţi marcat această dată?
Fostul lider al partidului Mișcarea Acțiunea Europeană (2007-2011) Veaceslav Untilă a fost numit director al Inspectoratului Ecologic de Stat.
Nu chiar atât de demult, Ambasadorul Dirk Schuebel a afirmat, într-un interviu, că luna de miere s-a terminat, făcând referinţă la relaţiile moldo-comunitare.
În scurt timp se va da startul unui nou sezon politic, care se anunţă a fi unul destul de dificil din punctul de vedere al dezvoltării în continuare a Republicii Moldova. Deja la...
De fiecare dată când sărbătorim aniversarea proclamării independenţei Republicii Moldova, noi ne aducem aminte de timpurile şi de oamenii care au contribuit prin poziţia lor civică...
Comuniştii continuă să tulbure apele politice în Republica Moldova, acţionând după principiul: cu cât e mai rău pentru ţară, cu atât e mai bine pentru...
La iniţiativa deputaţilor din Partidul Liberal, crimele comunismului comise în perioada sovietică au fost condamnate, iar simbolurile comuniste - interzise.
Aşa cum s-a anunţat deja, până la sfârşitul verii, Cancelarul Federal al Germaniei, Angela Merkel va veni în Republica Moldova(la invitaţia Premierului Vlad Filat), iar...
În ultimul timp, discuţiile despre „reformatarea Alianţei” au căpătat amploare. În special, după ce de la PCRM s-a desprins grupul Mişin şi a apărut, din punct de...
De mai bine de un deceniu, urmăresc îndeaproape toate evenimentele legate de prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei şi în urma unei monitorizări îndelungate am ajuns...
Ultimele evenimente legate de problema transnistreană anunţă schimbări decisive în procesul de reîntregire a Republicii Moldova.
În ultimul timp, tot mai multe formaţiuni politice îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia criminogenă din Republica Moldova – începând de la comunişti...
Buletinele moldovenilor conţin mai multe imagini trucate: cetatea Soroca - şase turnuri, iar Hotin - un perete în plus.
După mai bine de doi ani şi jumătate, R. Moldova are, în sfârşit, un preşedinte.
- Dle Untilă, sunteţi unul dintre puţinii politicieni care au participat la conflictul armat de pe Nistru. Cum apreciaţi acest conflict, la 20 de ani de la declanşarea lui?
Decizia Alianţei pentru Integrare Europeană de a renunţa la ideea desfăşurării referendumului în problema simplificării procedurii de alegere a şefului statului în Parlament...
Înjurăturile sunt un lucru obişnuit, ele fac parte din felul nostru de a ne manifesta emoţiile. La noi, toţi înjură, inclusiv elitele.
Alegerile prezidenţiale din 16 decembrie au arătat adevărata faţă a deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova.
Pe 16 decembrie, deputații vor mai face o tentativă de alegere a șefului statului. Exercițiul democratic din ziua respectivă va fi un test de maturitate politică, pe care vor trebui să-l...
După ce a fost acuzat că a votat legea cu privire la cazinouri, în calitate de preşedinte al Parlamentului la acel moment, Mihai Ghimpu, a prezentat astăzi stenograma şedinţei...
De unde ne-am pornit? Unde am mers? şi Unde am ajuns? Acestea sunt întrebările la care se vor găsi răspunsuri peste o lună şi câteva zile, când R. Moldova va marca 20 de ani...
Abandonaţi de PLDM la ultimele alegeri, importanţi lideri ai AMN din teritoriu au ajuns în drum, iar alţii au candidat din partea altor partide Alianţa „Moldova...
* Iată ce scria presa rusă despre întâlnirea dintre I. Dodon, candidatul comunist la funcţia de primar al Chişinăului, şi S. Sobeanin, primarul Moscovei: