Astăzi 23 Aprilie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 16:39
Abonamente

Chișinău 11 Decembrie 2013, ora 19:41

(ALO, PRIMĂRIA?) Sarea de pe drumurile înzăpezite provoacă FISURI și de aia în primăvară drumurile sunt DISTRUSE

Marime Font

"22 de autospeciale ale întreprinderii municipale „Exdrupo” vor presăra nisip şi sare pe parcursul nopţii pe străzile din capitală şi în suburbii", anunță agenția responsabilă de efectuarea lucrărilor în domeniul construcţiei, reparaţiei şi exploatării infrastructurii drumurilor.

Directorul „Exdrupo”, Efim Cheptănari, a declarat că prioritar nisip va fi presărat pe drumurile în pantă, unde circulaţia rutieră ar putea fi îngreunată.

Doar 15 echipaje se vor ocupa de deszăpezirea propriu-zisă.

"Nu vreau să mai dau sare multă pe drumuri. Noi am mers pe o idee greșită până acum, respectiv aceea de a avea drumul la negru iarna, adică fără zăpadă, cu multă sare. Dar cu multă sare se distruge drumul pentru că atunci când se încălzește și sarea se topește intră în fisurile din drum și de asta ieșim din iarnă cu drumurile distruse. Vom circula pe un strat de 2 centimetri de zăpadă pentru a nu mai distruge drumurile”, a declarat un funcționar RESPONSABIL de la o primărie dintr-un țară europeană.
 
Este ușor de înțeles de ce gropile acoperite de zăpadă, nisip și gheață, mai ales fiind "pășite" zilnic de camioane grele, provoacă în primăvară apariția unor adevărate cratere pe drumuri.

Sursa: TIMPUL

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 16:39

Deputata PPDA, Arina Spătaru este acuzată că ar fi colectat fonduri pentru o acțiune nobilă, însă banii i-ar fi pus în safeu refuzând să-i transmită beneficiarilor finali. Este vorba despre Târgul de Florii dedicat copiilor cu autism, eveniment pentru organizarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 16:12

Ajutorul de Paști, în valoare de 600 de lei, acordat mai multor categorii de persoane în ajunul sărbătorilor pascale va putea fi ridicat până la sfârşitul anului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 15:47

Belarus a suspendat exporturile de produse petroliere ușoare, benzină și motorină către Ucraina, Polonia și țările baltice, din cauza calității proaste a petrolului rusesc, a anunțat marți principalul exportator al țării, scrie Moscow Times. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 14:23

Vor susținerea socialiștilor pentru propria agendă politică, dar fac totul ca să nu existe o coaliție dintre blocul ACUM și PSRM. Despre acest lucru scrie pe blogul său deputatul socialist Grigore Novac. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 14:02

Directorul general al Biroului de proiectare ”Yuzhnoye”, Alexander Degtiarev, a anunțat că Ucraina începe testarile sistemului de racheta tactica ”Grom-2”, destinata Forțelor Armate din Ucraina și Arabiei Saudite, a scris expertul militar-politic Alexander...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 13:53

PSRM constată cu regret că PAS și DA încă nu sunt disponibile să poarte negocieri serioase privind formarea unei coaliții de guvernare și învestirea unui Guvern funcțional. Constatarea se conține într-o declarație a Partidului Socialiștilor, publicată pe Facebook de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 10:19

Focul HARIC de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

Focul HARIC de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 10:00

„Dezoligarhizarea” instituțiilor de stat din R. Moldova, așa cum cere Blocul „ACUM”, nu poate fi făcută cu suportul unei formațiune proruse cum este Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). De această părere este comentatorul politic Petru Bogatu,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 09:50

Cutremur de intensitate mică, marți dimineață, în Buzău. Seismul a avut o magnitudine de 3,5.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 09:37

Deputații blocului politic ACUM nu ar trebui să facă niciun fel de compromis cu Partidul Socialiștilor, deoarece, în acest fel, ar repeta soarta PPCD-ului lui Iurie Roșca. Declarația aparține jurnalistului Bogdan Rareș, candidat PNL pentru Parlamentu European, și se conine...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 09:08

Procurorii anticorupție, oficiul Nord, în comun cu colaboratorii Direcției Nord al Centrului Național Anticorupție, descind în aceste momente la Depoului de Locomotive Bălți al ÎS ”Calea Ferată din Moldova”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 09:00

1597-„Văduvele vesele din Windsor", piesa lui Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezenţa reginei Elizabeth I a Angliei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 09:00 de George Mârzencu

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid Din editia print

După 6 și 7 iulie 1949, când o mare parte a basarabenilor a fost încărcată în vagoane și trimisă în Siberia, comuniști de tot soiul au rămas stăpâni pe gospodăriile confiscate și s-au apucat să bea și să mănânce din agoniseala celor deportați....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 08:43

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost anunțat în căutare de poliţia română.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 08:04

Din puțul gândirii parlamentare ruse: „Libertate este atunci când nu ai drepturi”

Din puțul gândirii parlamentare ruse: „Libertate este atunci când nu ai drepturi”

Elena Mizulina, vicepreședinta comisiei Consiliului Federației pentru legislația constituțională și construcția statului, a luat apărarea inițiativelor care impun noi restricții și îngrădri ale libertăților propuse de parlamentarii ruși. Ea a condamnat numărul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 07:45

Şoferii care folosesc funcţia Autopilot pe Tesla sunt implicaţi în mai puţine accidente

Tesla vine cu statistici despre riscul de accidente la bordul maşinilor sale atunci când sistemul autonom preia controlul maşinilor, în raport cu riscul de accident pentru momentele în care acesta nu este activat. Momentan, sistemul automat câştigă, maşinile conduse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 07:37

Curcanul, preferat de mulţi români în locul mielului de Paște

Curcanul nu e vedetă doar de Ziua Recunoştinţei, ci mai nou şi de Paşte. Şi pentru că românii i-au prins gustul, în magazine au apărut cârnaţi, tobă, pastramă şi chiar mici din carne de curcan. Preţurile sunt însă piperate, un kilogram de carne de curcan e cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 07:37

Un val de praf saharian ajunge deasupra spațiului românesc. Avertismentul meteorologilor

Un val de praf saharian ajunge deasupra spațiului românesc. Avertismentul meteorologilor

Nu vă grăbiţi să spălaţi geamurile pentru marea curăţenie de Paşte! Un val de praf saharian va acoperi tot continentul, inclusiv România. Ploile care vor cădea vor lăsa în urma lor oraşe întregi "îmbrăcate" într-un praf roşiatic. Cei care...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 23 Aprilie 2019, ora: 07:31

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 23 APRILIE 2019. CAPRICORNII AU IDEI INOVATOARE

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 23 APRILIE 2019. CAPRICORNII AU IDEI INOVATOARE

Horoscopul zilei de 23 aprilie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 23 aprilie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 23...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 07:03

În primele 3 luni ale acestui an R. Moldova a importat bere din Ucraina în sumă de peste 1 milion USD

În primele 3 luni ale acestui an R. Moldova a importat bere din Ucraina în sumă de peste 1 milion USD

În ianuarie-martie 2019, Moldova a importat din Ucraina bere în sumă de 1 milion 067 mii USD, clasându-se pe locul 2 în ceea ce privește importurile acesteia, cu o cotă de 15,81% din total.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 03:14

Primele 10 cele mai mari piețe ale Europei au scăzut în luna martie și, mai mult decât atât, doar patru din primele 20 au avut creșteri în luna martie, restul aflându-se pe teritoriul negativ. România este una dintre țările cu creșteri, dar la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Aprilie 2019, ora: 00:43

Ţara în care nu se mai permite anonimatul pe internet, din 2020

Utilizatorii de internet din Austria vor fi obligaţi din 2020 să îşi folosească numele real pe internet. Guvernul republicii a elaborat un nou proiect de lege în acest sens, urmând a fi adoptat în toamna acestui an.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:23

Vladimir Putin nu-l va felicita pe Zelenski pentru alegerea în funcția de președinte al Ucrainei, anunță Kremlinul

Președintele rus Vladimir Putin nu-l va felicita oficial pe președintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski după victoria clară obținută în weekend în alegeri,a transmis luni Kremlinul potrivit Moscow Times. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:22

60 din 85 de regiuni din Rusia au înregistrat un declin al populației

Într-un număr de 60 de regiuni dintr-un total de 85 de regiuni ale Rusiei a fost înregistrat un declin demografic, transmite RIA „Știri”, potrivit datelor statistice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:21

Ciocniri între poliție și populația cecenă în estul Georgiei

Mai mult de douăzeci de persoane au fost rănite în timpul ciocnirilor dintre poliție și protestatarii ceceni împotriva construcției unei centrale hidroelectrice în Cheile Pankisi din Georgia, zona locuita predominant de ceceni.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)