Astăzi 19 Ianuarie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la 18 Ianuarie 2019
Abonamente

Actualitate 27 August 2015, ora 07:00    Din editia print

(ARHIVĂ) Pe 27 august 1991, moldovenii aveau ochii în lacrimi...

Marime Font

Pe Petru Burduja l-am găsit zilele acestea prins în treburi cotidiene: probleme de serviciu, casă, familie. L-am căutat, ştiind că a fost unul dintre compatrioţii noştri care au participat activ la Mişcarea de renaştere naţională. De fapt, Petru Burduja a rămas şi astăzi un înflăcărat apărător al valorilor de la 1989, dovadă fiind tricolorul pe care l-a arborat la geamul apartamentului său din capitală.  

„Nu vreau să zic că eram cel mai mare patriot, dar am fost un susţinător activ al democraţiei şi libertăţii. În acea perioadă mergeam la protestele din Piaţă ca la serviciu. Ajungeam acasă seara târziu, pentru ca a doua zi s-o luăm de la capăt”, ne spune interlocutorul nostru. Despre tricolorul arborat la geamul apartamentului ne povesteşte cu mare mândrie. „Îl scoatem doar atunci când îl spălăm, dar nu lipseşte mult. L-am arborat şi în anii când comuniştii erau la putere. Deşi eu şi soţia mea am avut parte şi de replici tăioase din partea unor persoane, n-am renunţat la tricolor – acesta este o parte din sufletul nostru”.

Ataşat de cele trei culori

Observăm că neobişnuită este şi lustra din casă. Inventiv, stăpânul a făcut rost de trei lămpi - roşie, galbenă şi albastră. Totodată, trei garaje din faţa casei sunt şi ele vopsite în cele trei culori. Petru Burduja ne spune că unul dintre garaje îi aparţine naistului Vasile Iovu. Artistul nu a trebuit să fie convins pentru a-l vopsi în culoare albastră. Un alt garaj însă este al unui vecin cu convingeri comuniste, care iniţial nu dorea nici în ruptul capului să participe la acest „act de patriotism”. În cele din urmă, soluţia de compromis a fost găsită: vecinul cu pricina a acceptat să-şi vopsească garajul în roşu - culoarea partidului din care face parte.


Sătui de parade militare ruseşti

Petru Burduja spune că nu-i este deloc uşor să redea în cuvinte bucuria pe care a simţit-o pe 27 august 1991. „Ca să înţelegi ceea ce am trăit atunci, trebuia să te naşti şi să treci prin acele timpuri”, spune el. Îşi aduce aminte însă că a fost o adevărată explozie de emoţii. „Eram atât de sătui de parade militare ruseşti, obosiţi, dezgustaţi şi plictisiţi, încât declararea Independenţei ne-a marcat puternic. Piaţa Marii Adunări Naţionale era plină de oameni care aveau ochii în lacrimi. De atunci, 27 august este pentru mine o zi sfântă, un fel de al doilea Paşte...”.

Am fi putut avea un viitor mai bun…

Ca şi alţi români basarabeni, interlocutorul nostru nu pare prea optimist de felul în care au evoluat lucrurile în R. Moldova în ultimii 20 de ani. „Mi-am imaginat independenţa altfel. Am vrut să văd R. Moldova o ţară prosperă, liberă, cu politicieni care să-şi respecte cetăţenii, nu să vadă în noi doar nişte generatori de voturi”… Asemenea miilor de entuziaşti ai Mişcării de eliberare naţională, el a crezut în noii lideri, pe care îi considera „curaţi ca lacrima”, dar unii dintre ei l-au dezamăgit în timp. „R. Moldova ar fi fost un stat prosper acum, dacă elitele politice care s-au perindat la conducere şi-ar fi dat interesul pentru neam şi ţară. Din păcate, aceste elite nu au fost la nivelul aşteptărilor. Suntem o ţară suverană, dar am rămas în continuare dependenţi de gazul rusesc, de nostalgiile sovietice. Cei cărora le-a fost bine pe timpul regimului sovietic nu înţeleg şi nu preţuiesc democraţia şi libertatea. Ei stau cu gândul la salamul de doi lei…”.



Speranţa moare ultima…

Libertatea câştigată în ’91 nu a durat mult. Mai întâi, au revenit la putere aşa-numiţii agrarieni, iar din 2001 - comuniştii. Petru Burduja trage concluzia: „De ce am mai scandat în Piaţă că vrem libertate, dacă tot noi i-am readus pe comunişti la putere?”. El nu înţelege de ce compatrioţii săi continuă să fie, şi după 20 de ani de independenţă, debusolaţi, obosiţi şi deznădăjduiţi. Îşi pune toată speranţa în tinerii de astăzi, care nu cunosc regimul sovietic şi sunt instruiţi în şcolile occidentale. Poate măcar ei vor face din Moldova o ţară prosperă şi se vor gândi mai mult la bunăstarea oamenilor. „Mai am timp, buletinul meu e valabil până în 2069”…

Irina Papuc,
TIMPUL, Arhiva, 2010

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 22:43

 Pe principul cui pe cui se scoate, un bărbat care putea să moară din cauza alcoolului a fost supus unei intervenții chirurgicale în care medicii au fost nevoiți să pompeze o cantitate impresionantă de bere în corpul său.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 16:00

 Rusia va înlocui legendarele pistoale de tip Makarov - în armată şi poliţie - cu o nouă armă armă care poate funcţiona la o temperatură de până la -70 de grade Celsius şi să străpungă o vestă antiglonţ de la distanţa de 100 de metri, a anunţat vineri...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 14:18

Un fotograf profesionist a avut nevoie la Orheiland de ajutorul pazei pentru ași convinge copilul să meargă acasă, după 4 ore de distracții și plimbare. Alexandru Kiriak a fotografiat Orheiland-ul de noapte de la înălțime, iar pozele ilustrează o atmosferă parcă desprinsă din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 12:51

Încă o mostră de ipocrizie, oferită de liderul PPDA, Andrei Năstase. După ce, în anul 2015, a catalogat PLDM drept partid implicat în furtul din sistemul bancar, astăzi acesta cooperează intens cu cei pe care i-a blamat. Mai mult, oameni din anturajul fostului șef al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:48

Regele umorului din Moldova, Gheorghe Urschi,  împlinește astăzi 71 de ani!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:47

Nu există alternativă pentru Republica Moldova decât continuarea procesului de apropiere de Uniunea Europeană, a declarat ministrul de externe român, Teodor Meleşcanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:43

 Rachete cu o rază de acțiune până la 500 kilometri se află acum la o distanță de 400 de kilometri de teritoriul ucrainean

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:16

Guvernul a dispus astăzi majorarea numărului buletinelor, dar și a secţiilor de vot pentru alegerile din 24 februarie, destinate moldovenilor de peste hotare. Astfel, numărul buletinelor va crește de la 3 mii la 5 mii la o secție. În total, numărul buletinelor va crește cu peste...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 09:15

 Fostul premier italian Silvio Berlusconi a anunţat joi că va candida în alegerile europene de la 26 mai, potrivit agenţiei italiene de ştiei Ansa şi Euronews.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 08:15

CRONICA UNEI PROVOCĂRI EȘUATE

CRONICA UNEI PROVOCĂRI EȘUATE

Dorita Afacere Dreyfus de pe malurile Bâcului nu s-a produs - muntele a născut un șoarece! Provocarea jucată cu atâta iscusință de agenții de influență a Moscovei la Chișinău, referitor la pretinsa „discriminare” a găgăuzilor de poliția moldovenească, s-a...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Ianuarie 2019, ora: 00:35

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 18:06

 Poate că singurul lucru care îi revoltă mai mult pe apărătorii ruși ai lui Stalin decât paralelele evidente între regimul său și al lui Hitler este orice referire la alianța pe care cei doi dictatori au format-o în 1939 cu Pactul Ribbentrop-Molotov, care a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 17:59

 Între multele companii fondate de Elon Musk, se regăsește și Neuralink, o firmă al cărei scop ar fi să te transforme într-un fel de cyborg, cel puțin la nivelul minții.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 17:46

 Circa 25 mii de persoane s-au înregistrat prealabil pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, relatează MOLDPRES.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 17:00

Supărat că lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a declarat, recent, la o emisiune televizată că dânsa ar da toți procurorii afară și că Autoritatea Națională de Integritate a fost creată pentru ca statul „să mai fure” niște bani, fostul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:49

Guvernul va continua să muncească la capacitate maximă și să producă efecte pozitive pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor, îmbunătățirea mediului de afaceri, modernizarea țării în general. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Pavel Filip, care a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:49

Al doilea summit dintre Donald Trump şi Kim Jong-un ar putea să aibă loc în martie sau aprilie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:12

În cadrul raportului de guvernare la trei ani de activitate Pavel Filip a răspuns şi la întrebarea dacă Partidul Democrat se promovează folosind resursele Guvernului. Premierul a negat aceste declaraţii şi a comunicat că în campania electorală vom avea parte de multă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:10

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat prezenţa la Reuniunea informală a miniştrilor Apărării din ţările membre ale Uniunii Europene care este programată a avea loc la Bucureşti în zilele de 30 şi 31 ianuarie, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 15:19

Investiții, locuri de muncă mai bine plătite, venituri mai mari – adică bunăstare sunt principalele priorități ale Guvernului pentru a determina oamenii să rămână acasă, să nu plece din ţară. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 15:18

Autoritățile din Ucraina au anunțat reținerea unei jurnaliste ucrainene acuzate de subminarea integrității teritoriale a țării, potrivit Radio Liberty.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 14:01

Candidatul independent Andrei Nastas, care va candida la alegerile parlamentare în circumscripția nr. 33 din Chișinău, ar fi chiar proiectul liderului PPDA, Andrei Năstase, deși ultimul afirmă că guvernarea ar sta în spatele polițistului-„spoiler”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:59

Japonia a trimis o notă de protest Rusiei din cauza controlului efectuat de grănicerii ruși pe vasele pescarilor japonezi langă insulele Kurile, transmite RIA Novosti.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:56

Partidul Democrat din Moldova trimite a decis să trimită corpului diplomatic din țară, observatorilor OSCE, dar și finanțatorilor direcți ai Promo-Lex (USAID, Fundația Soros, Consiliul Europei și Ambasada Marii Britanii la Chișinău) analiza sa referitoare la două rapoarte emise...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:46

 Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu. Premierul a felicitat România cu ocazia preluării Președinției la Consiliul Uniunii Europene, menționând că Republica Moldova mizează...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)