(Bălţi) Tinerii au organizat o expoziţie a proiectului internaţional „Strada Artelor" a fost deschisă

publicat în Artă pe 12 Aprilie 2016, 12:46

„Primăvara pe Strada Artelor” este genericul unei expoziţii care este deschisă la pinacoteca „Antioh Cantemir” din Bălţi, în perioada 10-17 aprilie. 

Vernisajul include lucrări şi prezentări ale tinerilor poeţi, interpreți, pictori, sculptori, meşteri populari, decoratori şi fotografi din municipiu.

Expoziţia este o iniţiativă a tinerilor bălţeni talentaţi, voluntari ai proiectului internaţional cultural „Strada Artelor”. Potrivit organizatorilor, aceasta semnifică o nouă etapă în dezvoltarea proiectului la Bălţi. Anterior, la evenimentele filialei din oraş participau doar muzicanţi, scriitori şi dansatori, însă din acest an vor fi reprezentaţi tineri cu abilităţi şi în alte domenii. Totodată, au fost încurajaţi să participe şi persoanele cu dizabilităţi, indică esp.md.

„Strada Artelor” este un proiect cultural internaţional lansat la Chişinău în anul 2012. Asociaţia întruneşte poeţi, pictori, muzicieni, oameni pasionaţi de artă şi are reprezentanţe în şase ţări şi peste 20 de oraşe. Prin evenimentele organizate, voluntarii proiectului şi-au propus să motiveze tinerii talentaţi să-şi demonstreze capacităţile.

Moldpres